14.5 C
Bistrița
miercuri, aprilie 24, 2024

Bistrița-Năsăud: Încă un cadru didactic, doi fotbaliși și doi asistenți medicali, depistați pozitiv la infecția cu COVID-19. S-a înregistrat decesul cu numărul 91

Avem 1.287 cazuri pozitive de COVID-19 în Bistrița-Năsăud. În ultimele 24 de ore 19 bistrițeni au fost confirmați pozitiv la infecția cu COVID-19. 17 persoane au fost declarate vindecate. De asemenea, s-a înregistrat decesul cu numărul 91. La nivel național, în același interval de timp, au fost înregistrate 1.391 cazuri noi de infecție.

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului nostru, au fost înregistrate 19 cazuri noi de infecție cu coronavirus, printre care un cadru didactic (educator Logos), doi fotbaliși de la Gloria și doi asistenți medicali (unul de la SAJ Bistrița, aflat în izolare de câteva zile, iar celălalt de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița). Astfel, de la începutul pandemiei până în acest moment 1.287 de bistrițeni au fost confirmați pozitiv cu COVID-19.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 5 bistrițeni au fost reconfirmați pozitiv.

Față de ultima raportare, în județul nostru în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 17 vindecări și un deces.

Decesul cu numărul 91  în județul Bistrița-Năsăud

Femeie, 79 ani, internată în 4 septembrie în Secția Boli Infecțioase (infecție confirmată cu Covid-19), unde a și decedat în 10 sepembrie. Comorbidități: diabet zaharat tip II, sechele accident vascular cerebral.

În acest moment, în județul Bistrița-Năsăud sunt 119 cazuri active.

Situația epidemiologică la nivelul județului Bistrița-Năsăud, astăzi, 11.09.2020, este următoarea:

  • 1.287 cazuri confirmate de CoVid-19;
  • 91 decese;
  • 1.077 persoane externate (702 externate vindecate și 375 externate la cerere);
  • 64 persoane izolate;
  • 425 persoane în carantină;
  • 259 teste (257 efectuate la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, restul la laboratoare private).

Precizări din partea Instituției Prefectului:

  • Până în prezent, 64 cadre medicale (18 medici, 46 asistenți) și 30 persoane parte din personalul auxiliar (infirmiere, brancardieri) și un angajat din cadrul personalului suport au fost confirmate cu Coronavirus. Dintre acestea, 87 au fost externate.
  • 93 persoane confirmate cu Coronavirus sunt angajați ai unor agenți economici din județ. Dintre acestea, 49 au fost externate.
  • Șapte persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus sunt pacienți ai unui centru de dializă din județ. Șase persoane au fost externate.
  • Zece persoane bolnave de CoVid-19 fac parte din personalul unor primării din județ. O persoană este externată la cerere, nouă au fost declarate vindecate.
  • 5 persoane sunt polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție. Toate persoanele au fost externate.
  • Trei persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus sunt din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean. Toate persoanele au fost externate.
  • Patru persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus sunt din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Bistrița – Năsăud. Toate sunt declarate vindecate.
  • O persoană bolnavă de CoVid-19 este angajat al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bistrița-Năsăud. Aceasta a fost declarată vindecată.
  • O persoană bolnavă de CoVid-19 face parte din personalul Administrației Finanțelor Publice. Aceasta a fost declarată vindecată.
  • Trei persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus la nivel de județ sunt polițiști locali. Toate au fost declarate vindecate.
  • Printre pacienții confirmați cu Coronavirus se află și o persoană angajată a Serviciului de Ambulanță Județean. Aceasta a fost vindecată.
  • 10 angajați ai ITM Bistrița-Năsăud au fost confirmați pozitiv la testarea cu Coronavirus. Toate aceste persoane au fost declarate vindecate.
  • Printre pacienții confirmați cu Coronavirus se află și 22 persoane din cadrul unui centru pentru vârstnici din județul Bistrița Năsăud (3 infirmiere, 18 beneficiari, asistenta socială a centrului și doi angajați parte din personalul auxiliar).  Toți angajații centrului au fost vindecați. Din păcate, cinci beneficiari ai centrului au decedat, însă ceilalți au fost declarați vindecați.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află și un cadru medical și o persoană parte din personalul auxiliar ale unui alt centru de asistență pentru vârstnici din județul Bistrița-Năsăud. Ambele au fost declarate vindecate.
  • Printre pacienții confirmați cu Coronavirus se află șapte beneficiari și o infirmieră de la un alt centru de asistență pentru vârstnici din județul Bistrița-Năsăud.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află 13 beneficiari și 5 infirmiere de la un centru de recuperare din județul Bistrița-Năsăud. Cele 5 infirmiere au fost externate la cerere.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află un beneficiar minor din cadrul Serviciului Social al DGASPC Bistrița-Năsăud.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află o asistentă de la un centru medico-social din județul Bistrița-Năsăud.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află și patru cadre didactice. O persoană a fost externată la cerere.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află și doi fotbaliști.

Situația epidemiologică la nivel național:

La nivel național, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 1.391 de noi cazuri de COVID-19, numărul total al persoanelor infectate ajungând la 101.075. De asemenea, 4.100 de persoane au decedat. În spitale se află internate 7.125 persoane infectate cu COVID-19, dintre care 478 pacienți sunt internați la ATI.

*Datele privind pacienții declarați vindecați și pacienții asimptomatici externați la 10 zile după depistare nu sunt disponibile în acest moment, ca urmare a unor modificări tehnice survenite la aplicația de centralizare a datelor. Aceste cifre vor fi comunicate imediat după ce vor deveni disponibile.

În urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 534 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Pe teritoriul României, 10.772 de  persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.754 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 33.129  de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 12 persoane.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în străinătate, 6.599 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19. Dintre aceștia 126 au decedat, iar 338 au fost declarați vindecați.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.