8.7 C
Bistrița
duminică, octombrie 26, 2025

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Peste 500 de copii din medii vulnerabile și părinții lor vor primi sprijin social și psihologic

Fundația Hope and Homes for Children România și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud lansează două proiecte având ca scop principal prevenirea separării copiilor de familiile lor și sprijinirea reintegrării celor proveniți din sistemul de protecție socială. Este vorba despre proiectele ,,Locul meu e în familie” și ,,Rămân acasă!”, confinanțate prin Programul de Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027.

Proiectul „Rămân acasă!”, implementat în perioada martie 2025 – februarie 2028, are ca obiectiv principal prevenirea separării copiilor de familiile lor și reintegrarea copiilor din sistemul de protecție specială, prin dezvoltarea și furnizarea de servicii comunitare de sprijin dedicate familiilor aflate în situații vulnerabile din județul Bistrița-Năsăud.

Intervențiile vor fi derulate în cinci localități: Budacu de Jos, Dumitrița, Livezile, Prundu Bârgăului, Tiha Bârgăului și vor viza 266 de copii și familiile acestora, cu scopul de a le oferi sprijin social, educațional și psihologic, contribuind astfel la consolidarea mediului familial și prevenirea instituționalizării”, se arată în proiect.

Valoarea totală a proiectului, care contribuie la reducerea excluziunii sociale și la crearea unui mediu sigur și stabil pentru copii, este de 9.925.367,50 lei.

Proiectul „Locul meu e în familie!”, cu o durată de 36 de luni, (martie 2025 – februarie 2028), are ca scop principal prevenirea separării copiilor de familiile lor și sprijinirea reintegrării celor proveniți din sistemul de protecție specială, prin furnizarea de servicii comunitare integrate pentru copii și familii vulnerabile din județul Bistrița-Năsăud.

Acesta va fi implementat în Năsăud, Dumitra, Zagra, Târlișua și Ciceu Mihăiești și va contribui la îmbunătățirea calității vieții pentru 266 de copii și familiile acestora, prin acces extins la servicii sociale, educaționale și psihosociale.

Prin combaterea riscurilor asociate separării familiale, în special cele cauzate de sărăcie, proiectul propune măsuri integrate – suport social, financiar și educațional care contribuie la reducerea disparităților sociale și la promovarea incluziunii și demnității sociale pentru copiii din grupuri vulnerabile”, se explică în proiect.

Valoarea totală a acestuia este de 9.925.367,50 lei.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ești pentru prima dată în Service MATEROM AUTOMOTIVE? Primești un voucher cu -10% Reducere!

Dacă nu ai mai apelat niciodată la Service-ul MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița, sau revii după mai bine de doi ani, ai acum ocazia perfectă să redescoperi o experiență de service Premium – cu un Cadou Special: un Voucher cu -10% Reducere la prima și a doua vizită în Service...

Al treilea magazin Ideal Market Partner vă așteaptă pe strada Rodnei! Produse pentru casă și masă, la prețuri decente

Ideal Market Partner, magazinul cu produse pentru casă și masă,  și-a deschis un al treilea punct....

INST-Nistor angajează ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building și INST-Nistor, unde se caută ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații și instalatori. IPROEB angajează confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate. Se fac angajări și la FAN Courier, Polimed SA și Îndemânarea Construct.