15 C
Bistrița
sâmbătă, mai 23, 2026

Bistrița-Năsăud, printre județele unde investițiile locale domină

Potrivit unei analize a Ziarului Financiar, Bistrița-Năsăud și Bacău se numără printre județele unde, topul investițiilor este dominat de business-urile locale și nu cele străine, cum se întâmplă în restul țării.

În economia națională, Bistrița-Năsăud și Bacău ies în evidență prin puterea antreprenorială a companiilor locale, conform unei analize a Ziarului Financiar. Asta în timp ce, cele mai multe județe ale țării au o economie dominată de investițiile companiilor cu capital străin.

În Bistrița-Năsăud și Bacău doar 3 și respectiv 5 firme cu capital străin și-au găsit locul în topul celor mai mari companii din cele două județe.

În județul nostru, doar trei companii din top 20 au capital privat străin. În top regăsim TeraPlast, Rombat, Frasinul RAAL sau Carmo-Lact Prod, toate cu capital local.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Dacă îți cauti un loc de muncă pe termen lung, ai șanse să-l găsești la Gelateria Aniela din Piața Unirii! NOI locuri de muncă sunt disponibile la Physio Total, care angajează fizioterapeut și maseur. Patiseria SWEET  IRIS  angajează patiser / cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Oferta completă, mai jos:  

www.bistritaimobiliare.ro – un portal GRATUIT pentru cei care vor să vândă sau să cumpere o locuință

Din dorința de a oferi vizibilitate maximă anunțurilor de vânzare/închiriere din Bistrița-Năsăud, au fost create, de către bistrițeanul Andrei Cadar, două instrumente complementare, gândite să lucreze în tandem pentru succesul fiecărui utilizator și menite să simplifice radical procesul de vânzare, cumpărare sau închiriere a proprietăților.

Pentru seri de poveste lângă un pahar de vin bun, musai să ajungeți la AOP – proiectul lui Ciprian Macavei! E altceva…

De câteva zile, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, la numărul 15, unde istoria orașului se întâlnește cu...