19.8 C
Bistrița
joi, septembrie 11, 2025

BISTRIȚA: Recomandări. Ce nu ai voie să ratezi din programul acestui sfârșit de săptămână

Ni se așterne la picioare un weekend cu zeci de evenimente, pentru că celebrăm și resfințirea Bisericii Evanghelice, dar și Noaptea Muzeelor, festivalul de teatru „Hanul lui Mânjoală” sau o Gală a laureaților în concursul de interpretare „Sigismund Toduță”. Ce nu aveți voie să ratați în aceste zile:

Seria evenimentelor dedicate resfințirii Bisericii Evanghelice începe astă-seară, pe pietonalul Liviu Rebreanu, cu Gala Operei

De la 19:30, pe scena amenajată în centrul orașului vor urca soliștii lirici din Bistrița care s-au făcut remarcați pe scenele din Ocident.

Bistrițenii se vor bucura de arii celebre interpretate de Ovidiu Purcel (solist al Operei din Dusseldorf), Beniamin Pop (solist al Operei din Dusseldorf) și Alin Anca (solist la Opera din Hamburg).

Alături de aceștia, vor evolua și sopranele Alexandra Lesiu (Opera din Cluj) și Nicoleta Maier (Opera din Iași).

Vor fi acompaniați de Noua Orchestră Transilvană, dirijată de Romeo Râmbu.

Sâmbătă, 13 mai, de la ora 09.30 are loc Parada portului popular săsesc pe traseul Piaţa Unirii – Piaţa Centrală – Parohia Evanghelică în acordurile fanfarelor reunite din Bistrița, Germania și Austria.

La UBB Extensia Bistrița – conferința festivalului Hanul lui Mânjoală:

TEATRU: Conferință specială, în cadrul Festivalului „Hanul lui Mânjoală”, sâmbătă, 13 mai, la UBB

La Palatul Culturii, de la ora 17, are loc Gala Laureaților în concursul de interpretare a pieselor românești „Sigismund Toduță”.

De la ora 18:00 – în Biserica Evanghelică – Concert susținut de CORUL BACH din Brașov, urmat de un concert de orgă susținut de Erich Turk și Flauto Dolce. 

De la ora 21:30 până spre miezul nopții va fi Noaptea albă a Bisericii Evanghelice. 

În acest weekend, în zona pietonală se desfășoară și Târgul Breslelor Moderne. Vor fi și tururi ghidate prin centrul istoric, dar și concerte: 

Noaptea Muzeelor, cu surprize din belșug la Casa Argintarului și Muzeul din Bistrița

Nu ratați, de la ora Ora 19.00 – „Drama at the Museum” – Moment de teatru – participă elevi ai Liceului de Muzică „Tudor Jarda” și elevi ai Școlii Populare de Arte. Prof. Coordonator – Tomi Alina

De la ora 19.30 – Muzică clasică și ambientală interpretată de elevii Secției Instrumentale – Pian de la Liceul de muzică „Tudor Jarda”, Bistrița. Profesori coordonatori: Helga Melinda Deac, Alina Coșbuc, Marcela Velcherean, Miron Izabela, Rupea Larisa.

La Muzeul Județean de pe Grigore Bălan, aveți de admirat câteva expoziții temporare de artă contemporană: 

  • INWARD (Florin Tamba)  – Sala Borgo Prund
  • DIN ATÂTEA PRIMĂVERI (Onița Mureșan)
  • MMM|PAIIFBTMIISM SCULPTURE.

Tot aici vă așteaptă și surprize pregătite de școlile de dans din oraș și de elevii de la Palatul Copiilor. Detalii – mai jos:

X și O, jocul cu origini în antichitate, într-o nouă variantă originală, la Bistrița în Noaptea Muzeelor

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

STEWO Năsăud angajează facturist și Controlor Calitate, Grand Hotel COROANA caută ospătar(ă)

Grand Hotel COROANA angajează ospătar(ă), iar STEWO Năsăud caută facturist Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la BCVO Logistics, unde este nevoie de planificatori transport, dar și la Sergiana, IPROEB, GB Instaplan, Polimed, TeraSteel.  Oferta completă, mai jos:

Cele mai noi modele Škoda vin la Bistrița, la Caravana Škoda 2025

Caravana Škoda 2025: În 27 și 28 septembrie, parcarea Bistrița Retail Park (lângă Selgros) se va transforma într-un adevărat showroom în aer liber, unde pasionații de mașini și familiile bistrițene sunt invitați să descopere cele mai noi modele Škoda, să participe la test drive-uri și să se bucure de surprize, concursuri și premii atractive.

NOI locuri de muncă, disponibile la Grand Hotel Coroana, Fan Courier, BCVO Logistic, TeraSteel

Grand Hotel COROANA angajează ospătar(ă), iar Crama JELNA  caută ospătar & barman care știu să pună vibe-ul în pahar și povestea pe masă. BCVO Logistics caută planificatori transport. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Polimed, TeraSteel, Sergiana și IPROEB. Oferta completă, mai jos: