34.4 C
Bistrița
luni, iunie 29, 2026

Bistrițeanca Elena Butaci Țeranu, șefă de promoție la Medicină Militară, UMFST

Elena Butaci Țeranu este originară din Rebrișoara. A visat de mică să lucreze în domeniul medical. Iar când a ajuns la facultate, a ales medicină militară. ”Ca să servesc țara aceasta și oamenii din ea!” a explicat Elena în Jurnalul Militar.

Originară din Rebrișoara, Elena (Butaci) Țeranu este șefă de promoție a facultății de Medicină Militară din cadrul UMFST.

Am crescut într-o familie de medici. Tatăl meu este asistent medical pe ambulanță, iar mama lucrează în cadrul departamentului de primiri urgențe.

Așa că încă de mică am crescut cu dorința aceasta, de a merge pe calea medicinii. Îmi plăceau discuțiile alor mei, cărora le mulțumesc. Au fost niște părinți extraordinari. Și văzându-i pe ei ajutând pe alții, mi-am dorit să aleg și eu acest drum!” a explicat Elena în interviurile oferite.

Nu i-a fost ușor, încă din primul an de facultate confruntându-se cu provocări. Elena a început facultatea în anul școlar 2019 – 2020, un an școlar care jumătate s-a desfășurat online din cauza pandemiei.

Au fost 6 ani de pregătire intensă, facultatea având așteptări ridicate de la noi. La început a fost dificil să mă acomodez cu noul stil de viață și la cantitatea de informații pe care trebuia să le acumulez în timp limitat. A fost greu până am învățat cum să învăț!” a explicat Elena pentru cei de la Zi de Zi Mureș.

Aceasta a mai subliniat faptul că medicina e o materie grea, dar îmbinată cu disciplina din armată, fac combinația perfectă. Iar spre finalul celor șase ani de studiu a realizat că nu e doar o meserie, pe care o poate schimba. Este o carieră de-o viață.

Mă simt eu însămi, făcând lucrul acesta. Așa că eu cred că am ales bine! Medicii fac un jurământ pentru oameni. Militarii fac un jurământ pentru țară, care la urmă cuprinde tot oamenii. Așa că mi se pare că cele două merg foarte bine mână în mână”  a mai explicat Elena.

Tot la școală l-a întâlnit și pe cel ce i-a devenit soț.

Și el, la rândul lui, tot student la medicină militară. Acesta i-a fost unul dintre cele mai mari ajutoare pe parcursul școlii.

Acum urmează să învăț tot mai mult, pentru că urmează examenul de rezidențiat. Aș vrea să fac rezidențiatul tot aici la Târgu Mureș. Cunosc medici aici, îmi place orașul. De aceea aș rămâne aici. Pe urmă, depinde ce post voi prinde și unde voi merge!

Dar dacă va fi să vină un război, logic că rămân în țară. Poate în teatre de operațiune, poate în spitale militare. Nu vreau să mă gândesc la așa ceva că ar fi urât pentru toată lumea. Dar evident, eu sunt pentru România, până la final!” a transmis Elena Butaci Țeranu.

Întregul interviu acordat celor de la Jurnal militar Târgu Mureș îl puteți urmări AICI:

Interviul legat de viața de studenție și experiența în sistemul medical din Târgu Mureș îl puteți citi integral în ziarul celor de la  ZI DE ZI .

 

Surse foto – Facebook Elena, Ziar Zi de Zi Mureș, Jurnal Militar Tg Mureș

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.

Crama JELNA angajează bucătar: NOI locuri de muncă, la Aquabis, Grand Hotel Coroana, Sanovil, Eurocompozite, Amicii Building

Crama JELNA angajează bucătar, iar Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Grand Hotel Coroana, Amicii Building, Physio Total sau Policlinica Sanovil. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos: