15.2 C
Bistrița
luni, mai 18, 2026

Bistrițeanca Ioana Bîrsan – campioană mondială la Bikini Fitness!

Ioana Bîrsan aduce aurul mondial în România, la categoria Bikini Fitness, de la Campionatul Mondial de Fitness, care a avut loc zilele acestea la Santa Susana. Bistrițeanca practic și-a apărat titlul cucerit anul trecut.

Santa Susanna – Spania, a găzduit zilele acestea Campionatul Mondial de Fitness. Din lotul României a făcut parte și bistrițeanca Ioana Bîrsan, nume deja cunoscut în această arie sportivă, care și-a apărat titlul de campioană mondială, obținut anul trecut.

Aceasta a urcat din nou pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, apărându-și titlul de campioană mondială la categoria Bikini Fitness 169 cm.

Competiția de la Santa Susanna a ținut fanii cu sufletul la gură de la primele ore ale dimineții până târziu în noapte. La ora 4:00 dimineața (ora României), sportiva Federației Române de Culturism și Fitness (FRCF) a reușit performanța remarcabilă de a se impune în fața a 38 de concurente excepționale, reconfirmând dominația României în această categorie.

Momentul intonării Imnului Național „Deșteaptă-te, române!”, a coincis cu ziua de naștere a poetului Andrei Mureșanu, autorul versurilor imnului.

„Iar momentul nu a fost doar o victorie sportivă. A fost o clipă care a unit trecutul cu prezentul: astăzi, 16 noiembrie, este chiar ziua de naștere a lui Andrei Mureșanu, autorul imnului național. Să vezi Imnul României ridicând sala în picioare exact în ziua în care s-a născut poetul lui… a fost o emoție care nu se poate descrie în cuvinte”, a declarat Gabriel Toncean, președintele Federației Române de Culturism și Fitness.

Ioana Bîrsan are 25 de ani, s-a născut la Bistrița, însă locuiește în Timișoara, unde activează ca antrenor personal.

Foto: Ioana Bîrsan 

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Dacă îți cauti un loc de muncă pe termen lung, ai șanse să-l găsești la Gelateria Aniela din Piața Unirii! NOI locuri de muncă sunt disponibile la Physio Total, care angajează fizioterapeut și maseur. Patiseria SWEET  IRIS  angajează patiser / cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Oferta completă, mai jos:  

www.bistritaimobiliare.ro – un portal GRATUIT pentru cei care vor să vândă sau să cumpere o locuință

Din dorința de a oferi vizibilitate maximă anunțurilor de vânzare/închiriere din Bistrița-Năsăud, au fost create, de către bistrițeanul Andrei Cadar, două instrumente complementare, gândite să lucreze în tandem pentru succesul fiecărui utilizator și menite să simplifice radical procesul de vânzare, cumpărare sau închiriere a proprietăților.

Pentru seri de poveste lângă un pahar de vin bun, musai să ajungeți la AOP – proiectul lui Ciprian Macavei! E altceva…

De câteva zile, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, la numărul 15, unde istoria orașului se întâlnește cu...