18.2 C
Bistrița
luni, mai 18, 2026

Bistrițeanul săltat pe aeroportul din Cluj, certat și cu legea română. Fusese inclusiv condamnat la trei ani de închisoare

Un bistrițean a fost săltat de mascați, pe aeroportul din Cluj, sâmbătă. Bărbatul, originar din comuna Lechința, era căutat pentru proxenetism, trafic de ființe umane și participare la o organizație criminală. Inclusiv instanța română îl condamnase, acum câțiva ani, la închisoare:

Sâmbătă, un bistrițean era săltat de pe aeroportul din Clu. Acesta era căutat de autoritățile franceze pentru proxenetism, trafic de ființe umane și participare la o organizație criminală.

Bistrițean încătușat pe aeroport! Căutat pentru trafic de persoane și proxenetism

Chiar dacă procurorii au cerut arestarea preventivă, magistrații i-au dat arest la domiciliu. Decizia a fost contestată, dar contestația nu a fost încă înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Bistrițeanul, originar din Vermeș. Inclusiv instanța română l-a condamnat la închisoare, în trecut

Bărbatul de 41 de ani este din comuna Lechința, sat Vermeș.

El este din Vermeș, de loc. Mai are o mamă și o soră, care locuiesc amândouă la Bistrița. Iar tatăl lui e din Țigău.

El a avut o firmă, mai demult, dar a avut ceva probleme. Și din cauza asta a trebuit să plece în străinătate, ca să își poată rezolva problemele. A avut probleme cu legea și atunci, ceva credite, ceva probleme economice. Și a plecat în străinătate. Dar cred că e plecat de vreo 15 ani. Nu mai știam nimic de el, ce face…” a explicat, pentru ziarul local Bistrițeanul.ro, viceprimarul comunei Lechința, Marcel Herinean.

Conform instanței de judecată, în dosarul deschis în 2016, Lucian Traian F. a fost condanat la trei ani de închisoare. Însă nu i-a mai executat. Fusese emis pe numele său inclusiv un mandat europesan de arestare. Toate au fost însă anulate.

Admite contestaţia la executare formulată de Biroul de Executări penale din cadrul Tribunalului Bistriţa-Năsăud-prin judecător delegat şi în consecinţă constată ca fiind prescrisă executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată intimatului-condamnat F.L.T., prin Sentinţa penală nr.14/F/2017 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, pronunţată în dosarul penal nr.2296/112/2016. Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.14/2017 şi a ordinului de interzicere a părăsirii teritoriului ţării nr.14/O/2017, emise de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, mandatul european de arestare nr.14/E/2017/21.03.2017, emis de Tribunalul Bistriţa-Năsăud urmând a fi retras la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti” se arată pe portalul instanței de judecată.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Dacă îți cauti un loc de muncă pe termen lung, ai șanse să-l găsești la Gelateria Aniela din Piața Unirii! NOI locuri de muncă sunt disponibile la Physio Total, care angajează fizioterapeut și maseur. Patiseria SWEET  IRIS  angajează patiser / cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Oferta completă, mai jos:  

www.bistritaimobiliare.ro – un portal GRATUIT pentru cei care vor să vândă sau să cumpere o locuință

Din dorința de a oferi vizibilitate maximă anunțurilor de vânzare/închiriere din Bistrița-Năsăud, au fost create, de către bistrițeanul Andrei Cadar, două instrumente complementare, gândite să lucreze în tandem pentru succesul fiecărui utilizator și menite să simplifice radical procesul de vânzare, cumpărare sau închiriere a proprietăților.

Pentru seri de poveste lângă un pahar de vin bun, musai să ajungeți la AOP – proiectul lui Ciprian Macavei! E altceva…

De câteva zile, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, la numărul 15, unde istoria orașului se întâlnește cu...