21.9 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

Bistrițenii dependenți de droguri bat 500 de kilometri să se trateze tocmai în Olt

Bistrița va avea unul dintre puținele centre de adicții din țară. Până când acesta va fi gata, bistrițenii trebuie să meargă tocmai în Olt pentru a se trata de dependențe. În ultima jumătate de an, Spitalul de Psihiatrie Schit Greci din Olt a avut beneficiari din Bistrița, Constanța sau Gorj.

În viitorul apropiat, la Bistrița va funcționa Centrul Regional de Reabilitare și Reintegrare a Minorilor cu Adicții. Acesta va funcționa ca un compartiment al Secției de Psihiatrie și va avea 24 de locuri.

Ce fac bistrițenii care au probleme cu adicții până atunci? Ei bine, străbat jumătate de țară pentru a avea parte de sprijin de specialitate.

În județul Olt, în cadrul Spitalului de Psihiatrie Schitu Greci, funcționează una dintre puținele facilități din țară dedicată dependenților de droguri. Dependenții de droguri se internează pentru 90 de zile și pot să vină din orice colț al țării, cu condiția să aibă un bilet de trimitere și să aibă asigurare medicală.

În ultima jumătate de an, 80 de pacienți au fost tratați aici, potrivit news.ro. Printre ei, potrivit medicului specialist psihiatru Mihaela Bugan, se numără și bistrițeni, dar și dependenți din Gorj, Constanța sau București. Acolo beneficiază de terapie medicamentoasă și psihologică.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: