La 1 ianuarie 2025 populația după domiciliu a fost de 322,7 mii persoane, în scădere cu 0,3% față de 1 ianuarie 2024, potrivit datelor furnizate de Direcția Regională de Statistică Bistrița-Năsăud. De asemenea, fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat, populaţia vârstnică de 65 ani și peste depășind cu 6,3% populația tânără de 0-14 ani (54,1 mii față de 50,9 mii persoane).
La 1 ianuarie 2025 populația după domiciliu din mediul urban a fost de 129,8 mii persoane, în scădere față 1 ianuarie 2024 (-0,3%). Cea din mediul rural a fost de 192,9 mii persoane, în scădere față 1 ianuarie 2024 (-0,3%).
Populația feminină la 1 ianuarie 2025 a fost de 162,6 mii persoane, în scădere cu 0,3% față de aceeași dată a anului precedent. Aceeași evoluție o înregistrează și populația masculină, care a fost de 160,2 mii persoane, în scădere cu 0,3% față de aceeași dată a anului precedent.
„Procesul de îmbătrânire demografică a continuat în anul 2024, remarcându-se o scădere ușoară (de 0,3 puncte procentuale) a ponderii persoanelor tinere (0-14 ani) şi în acelaşi timp o creștere (de 0,4 puncte procentuale) a ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani și peste) în totalul populației.
Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 101,8 la 1 ianuarie 2024 la 106,3 persoane vârstnice la 100 persoane tinere la 1 ianuarie 2025.
Vârsta medie a populaţiei a fost de 41,3 ani, cu 0,3 ani mai mare decât la 1 ianuarie 2024. La populația feminină, vârsta medie a fost de 42,5 ani, iar vârsta medie a populației masculine a fost de 40,1 ani”, explică Direcția Regională de Statistică Bistrița-Năsăud.
La 1 ianuarie 2025, cea mai mare pondere în totalul populaţiei o deţinea grupa de vârstă 45-49 ani (7,7%).
Ponderea grupei de 0-4 ani a fost de 4,6%, mai mică decât cea a grupelor de vârstă 5-9 ani (5,4%), 10-14 ani (5,2%) și 15-19 ani (5,6%).