21.9 C
Bistrița
duminică, august 9, 2026

BN: S-a înregistrat al 36-lea deces în contextul pandemiei de coronavirus

Institutul Prefectului Bistrița-Năsăud a transmis că s-a înregistrat încă un deces survenit în contextul pandemiei de coronavirus. Este vorba despre un bărbat de 72 de ani. Acesta suferea și de alte afecțiuni.

Grupul de Comunicare strategică a anunțat în urmă cu câteva zile că a fost schimbat modul de raportare al deceselor persoanelor care prezintă infecție COVID-19. Astfel, numărul deceselor va fi comunicat zilnic, integrat, în cadrul buletinului informativ de la ora 13.00, cu menționarea categoriilor de vârstă, sexului, județului și prezența sau absența comorbidităților.

În urmă cu scurt timp, după raportarea oficială de astăzi, Instituția Prefectului a transmis că în județul Bistrița-Năsăud s-a înregistrat cel de-al 36-lea deces în contextul pandemiei de coronavirus.

Deces nr. 36 în județul Bistrița-Năsăud

Bărbat, 72 ani

Pacientul a fost internat în data de 9 iunie la Secția Boli Infecțioase, fiind confirmat cu CoVid-19 în 10 iunie. În data de 11 iunie a fost transferat la Secția ATI. A decedat aseară, 15 iunie, 

Comorbidități: pneumonie interstițială, diabet zaharat, insuficiență renală acută, hipertensiune arterială.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos: