32.3 C
Bistrița
marți, august 11, 2026

Bogdan Ivan, ministrul Digitalizării: Când vine vorba de date, anumite instituții se comportă ca un stat-în-stat. Interoperabilitatea va schimba din temelii acest lucru

Pentru transformarea digitală în sectorul public, un impact similar internetului îl are interoperabilitatea, piatra de temelie a viitorului instituțional al României”, a transmis ministrul Bogdan Ivan.

Cu prilejul zilei internaționale a internetului, Bogdan Ivan a anunțat că a fost semnat Ordinul de ministru prin care se stabilesc normele tehnice pentru crearea Platformei Naționale de Interoperabilitate. Asta după ce anul trecut, se semna inițiativa legislativă care a devenit Legea Interoperabilității.

Acest cuvânt este derivat din „arsenalul” lingvistic militar, unde desemnează „capacitatea unor structuri militare, care aparțin mai multor state, de a coopera eficient pentru îndeplinirea unor misiuni”.

În misiunea MCID de a digitaliza administrația, interoperabilitatea este fundamentală. Interoperabilitatea înseamnă instituții care vorbesc aceeași limbă, care se conectează între ele și cooperează prin instrumente automatizate. Astfel încât cetățeanul să scape de dosarul cu șină, de copiiile și de drumurile inutile la ghișee.

Mi s-a părut foarte reprezentativă definiția de mai sus a interoperabilității și pentru că există o formidabilă reticență a instituțiilor să faciliteze accesul la datele pe care le gestionează.

Când vine vorba de date, anumite instituții se comportă ca un stat-în-stat. Interoperabilitatea va schimba din temelii acest lucru, pentru că va standardiza datele și le va face accesibile prin procese de schimb automate.

Prin interoperabilitate, vom avea instituții interconectate, care fac schimb de date mai eficient și mai sigur, asigurând furnizarea unor servicii publice digitale ușor de accesat de români”, a mai precizat Bogdan Ivan.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.