13 C
Bistrița
luni, mai 25, 2026

BRAVO! Sportivul nevăzător Adrian Tamaș – cea mai mare notă la titlularizare la consiliere psihopedagogică

A uimit cu puterea enormă de adaptabilitate de care a dat dovadă și cu „încăpățânarea” de a practica diverse sporturi, deși este nevăzător. Adrian Tamaș ne surprinde din nou și obține cea mai mare notă la titlularizare, la consiliere psihopedagogică.

Anul trecut, nevăzătorul Adrian Tamaș uimea pe toată lumea după ce participa pe bicicletă la maratonul Via Transilvanica și reușea să parcurgă, în tandem cei 40 de km ai competiției în doar 3 ore și 10 minute, clasându-se pe locul 15 dintr-un total de 50 de participanți.

Adrian este și un schior împătimit, pregătindu-se pentru Jocurile Paralimpice de anul viitor.

Sportivul nevăzător de la Clubul Rodo continuă să uimească, reușind să obțină la examenul de titularizare 9.10,  cea mai mare notă de la consiliere psihopedagogică din județul Bistrița-Năsăud.

Anul acesta s-au înregistrat două note de 10. Una a fost obținută de Petrică Marian Nicoară la religie ortodoxă, iar alta de educatoarea Maria-Alexandra Georgiu.

Mai multe despre acest subiect puteți citi mai jos:

Două note de 10 la titularizare: Alexandra Maria Georgiu și Petrică – Marian Nicoară

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Rigoare medicală și tehnologie de top: Redefinește-ți silueta și scapă de celulită la Clinica ALTEO Bistrița!

Vara se apropie cu pași repezi și înainte de toate, e musai să vă simțiți bine...

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Dacă îți cauti un loc de muncă pe termen lung, ai șanse să-l găsești la Gelateria Aniela din Piața Unirii! NOI locuri de muncă sunt disponibile la Physio Total, care angajează fizioterapeut și maseur. Patiseria SWEET  IRIS  angajează patiser / cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Oferta completă, mai jos:  

www.bistritaimobiliare.ro – un portal GRATUIT pentru cei care vor să vândă sau să cumpere o locuință

Din dorința de a oferi vizibilitate maximă anunțurilor de vânzare/închiriere din Bistrița-Năsăud, au fost create, de către bistrițeanul Andrei Cadar, două instrumente complementare, gândite să lucreze în tandem pentru succesul fiecărui utilizator și menite să simplifice radical procesul de vânzare, cumpărare sau închiriere a proprietăților.