12.6 C
Bistrița
marți, mai 21, 2024

GRAV! Mai funcționează doar 20 de camere de supraveghere în Bistrița…și acelea oferă imagini slabe calitativ

Potrivit unor surse Bistrițeanul.ro, doar maxim 20 de camere de supraveghere mai funcționează în Bistrița. Și acelea sunt vechi și oferă imagini slabe calitativ, de care nu se pot folosi nici măcar polițiștii.

20! Atâtea camere de supraveghere mai sunt funcționale la ora aceasta în municipiul Bistrița, potrivit unor informații obținute de Bistrițeanul.ro. Acestea le regăsim în zona Petre Ispirescu, Alexandru Odobescu, Independenței sau în Parcul Municipal.

Cele din zona Han și de pe Bulevardul Decebal nu mai merg de ceva vreme, cam de când în zonă lucrează MIS Grup, au mai spus aceleași surse pentru Bistrițeanul.ro. În perioada aceasta, Poliția Locală ar evalua situația, pentru a vedea câte camere au rămas funcționale și câte au fost distruse în urma lucrărilor din șantierele din oraș.

Cele funcționale nu prea ajută, oferind imagini de slabă calitate, pe care nu se mai bazează nici Inspectoratul de Poliție Județean de ceva vreme. Noroc cu camerele de supraveghere instalate de privați, care mai ajută polițiștii să-i identifice pe cei ce încalcă legea.

Întrebat la ultima ședință de Consiliu Local cum stăm cu achiziția de noi camere de supraveghere, date fiind ultimele incidente violente din oraș, primarul Ioan Turc a precizat că se așteaptă o linie de finanțare din fonduri europene pentru asemenea achiziții… iar dacă nu va exista se vor aloca bani din bugetul local pentru camere. Acesta nu a oferit și un termen pentru asemenea achiziții.

„Avem un studiu specific. Din păcate, în acest moment, nu există o linie de finanțare pentru monitorizare cu camere video cu inteligență artificială, dar e posibil să se deschidă o asemenea linie de finanțare. Dacă nu se vor deschide linii de finanțare, ne vom asuma multi-anual rezolvarea acestei probleme din bani ai bugetului local, pentru că avem nevoie de siguranță în oraș. Nu avem nevoie de simple camere de luat vederi, ci de camere performante, care citesc numerele de înmatriculare ale mașinilor, care surprind detaliile fenotipice ale celor care se află în mașină, trasabilitatea prin oraș a celor care tranzitează”, a spus edilul, la ședința de CL de săptămâna trecută.

Prin comparație, în municipiul Cluj-Napoca sunt instalate nu mai puțin de 854 de camere de supraveghere, numărul lor crescând de la un an la altul.

Foto: monitorulcj.ro

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Materom: Ofertă de primăvară pentru călătorii confortabile și mult mai sigure

A venit în sfârșit primăvara și este momentul potrivit pentru începuturi proaspete și noi aventuri. Descoperă frumusețea naturii care ne trezește la viață, din spatele volanului modelului tău Mercedes-Benz preferat – un companion excelent pentru călătorii pline de experiențe incitante!

NOI locuri de muncă la SmartyKids Bistrița, RCB Electro și Aquabis! Sanovil caută infirmieră și fiziokinetoterapeut

Smarty Kids Bistrița caută o persoană energică și pozitivă care dorește să se dezvolte în sfera educațională și lucrul cu copiii! RCB Electro are nevoie de inginer electrotehnic și electrician întreținere / reparații. Aquabis recrutează șofer profesionist și cititor contoare pentru Bistrița și Beclean. Noi locuri de muncă sunt disponibile și la Clinica Sanovil:

SENZAȚIE: Epilare definitivă cu Soprano ICE- Alexandrite 755 prin răcire cu gheață, acum, la Paula Murg Beauty – Cult by Nella

Epilarea definitivă e acum mai simplă și mai la îndemână ca oricând. Diferența o face însă...