27.2 C
Bistrița
duminică, iulie 19, 2026

Carne de pasăre, dintr-o zonă cu gripa aviară, a ajuns la noi în județ!

Peste 17.000 de kilograme de carne de curcan din Ungaria a ajuns în 26 de județe ale țării. Aceasta provine dintr-o zonă cu restricție, din cauza gripei aviare. Se pare că în Bistrița-Năsăud nu s-a mai găsit niciun kilogram de carne de curcan, aceasta fiind cel mai probabil deja achiziționată.

Comisia Europeană a notificat țările membre, în data de 17 ianuarie, cu privire la livrările de produse din carne de pasăre provenite din fermele de păsări din Ungaria, aflate într-o zonă unde a fost depistată gripa aviară.

Autoritatea Sanitar Veterinară a identificat trei unități din Bihor care au cumpărat peste 17.000 de kilograme de carne și organe de curcan din Ungaria. De aici, carnea a ajuns în 26 de județe din țară, printre ele numărându-se și Bistrița-Năsăud.

„Reprezentanții Directților Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) județene din cele 26 de județe, au demarat verificări ale tuturor beneficiarilor produselor notificate, pentru identificarea celor 3.336 de kg de produse (aripi, pipote, pulpe superioare, pulpe inferioare, medalion), care se mai aflau în termenul de valabilitate la momentul notificării. Restul cantității de carne de curcan era, la data notificării, în afara termenului de valabilitate stabilit de producător”, se mai arată în comunicatul remis de Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

Se pare că în județul nostru nu a mai fost găsit nici măcar un kilogram de carne de curcan. Aceasta fie a fost cumpărată deja, fie a expirat, fiind retrasă de la comercializare.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.