13.3 C
Bistrița
marți, iunie 10, 2025

CAS a pierdut procesul cu medicii care voiau să profeseze și după 70 de ani! 5 dintre ei și-au vândut praxisul

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate a pierdut procesul cu cei 16 medici care au cerut instanței să le permită să profeseze și după 70 de ani și să mențină contractul cu CJAS pentru serviciile prestate. Cu toate că au câștigat, 5 dintre medicii care s-au judecat cu instituția și-au vândut praxisul la colegi mai tineri.

Cei 16 medici care s-au judecat cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru anularea unui act administrativ emis de instituție prin care instituția refuza să mai încheie contracte cu medicii care depășeau vârsta de 70 de ani.

Actul respectiv se baza pe Legea nr. 95, articolul 391, aliniatele 1-8, care spune că medicii cu vârsta de peste 70 de ani pot rămâne în câmpul muncii doar dacă sunt membri ai Academiei Române, ai Academiei de Științe Medicale Române, sunt profesori universitari doctori docent sau cercetători gradul 1 și sunt prinși într-o lucrare de cercetare.

Chiar înainte de Crăciun, anul trecut, Tribunalul Bistrița-Năsăud le-a dat dreptate celor 16 medici de familie din județ care voiau să mai profeseze deși împliniseră deja 70 de ani urmau să împlinească. În martie, Curtea de Apel Cluj a menținut decizia de la Bistrița, astfel că Casa de Asigurări de Sănătate a fost practic obligată să încheie contracte de prestări servicii cu ei.

Într-o conferință de presă, directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate a precizat că 5 dintre acești medici și-au vândut totuși praxisul colegilor mai tineri. Trei dintre ei consultau la cabinete din Bistrița, iar doi în mediul rural, mai exact în Lechința și Galații Bistriței.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Felicitãri calicilor ! Unde sã se angajeze absolventii de medicinã dacã nesimțirea „mentorilor” nu cunoaște limite!? Șpaga dã dependențã și ucide ridicolul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la ROMBAT, STEWO Năsăud, RCB Electro, Aquabis. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Stewo Năsăud angajează Asistent manager, Controlor calitate și Inginer Calitate. RCB Electro  caută Manipulant mărfuri, Derulatorist și Stivuitorist. ROMBAT are nevoie de Operatori Producție și Maistru Producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Aquabis, BistriVet, ITALTextil Sărata și Clinica SANOVIL. Oferta completă, mai jos:

O vorbă înțeleaptă spune că omul gospodar își face iarna car și vara sanie

MATEROM AUTOMOTIVE - Service Autorizat Mercedes-Benz în Bistrița, lansează o ofertă special dedicată posesorilor de automobile Mercedes-Benz care doresc să se pregătească din timp pentru sezonul rece!

SERGIANA, recunoscută internațional cu Trofeul de Onoare și 8 medalii de aur în Frankfurt, la IFFA 2025

SERGIANA a fost distinsă cu 8 medalii de aur, una de argint și una de bronz...