22.1 C
Bistrița
joi, mai 2, 2024

EXCELENT! FOTO Cătălin Moroșanu a susținut, la Bistrița, un stagiu de pregătire cu sportivii Profesional Fight Gym

Luptătorul Cătălin Moroșanu a fost prezent la Bistrița, unde a susținut un stagiu de pregătire cu sportivii Profesional Fight Gym, cel mai titrat club de K1 din județ, care a împlinit de curând un deceniu de existență.

Sportivii de la Profesional Fight Gym, sală pusă pe picioare de Ionel Burduhos, au avut ocazia să învețe de la unul dintre cei mai buni luptători de K1 din țară, Cătălin Moroșanu, care a fost prezent zilele acestea la Bistrița.

„Ne cunoaștem de 10 ani și am avut plăcerea de a-l avea ca invitat special la aproape fiecare ediție a galei Mix Kombat. La Cătălin am apreciat mereu curajul, spiritul de luptă și gramul de „nebunie” de care a dat dovadă cu privire la asumarea oricărui meci, indiferent de dificultate. Aceste principii, precum și altele, la fel de importante, au fost transmise numărului mare de participanți la cel de-al doilea seminar pe care l-a desfășurat la Bistrița. Îi mulțumim încă o dată pentru bucuria de a-l avea în mijlocul nostru și ne ținem de promisiune – colaborarea noastră va continua!”, a precizat Ionel Burduhos, fondatorul PFG.

De curând, Frofesional Fight Gym, cel mai titrat club de K1 din județ, a împlinit un deceniu de existență. Cu această ocazie a fost inaugurat un nou complex de antrenament situat la Hotel Metropolis, compus din două săli, una pentru kick boxing și alta pentru fitness și forță.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz: