28.9 C
Bistrița
sâmbătă, septembrie 5, 2026

Câți funcționari din județ pleacă acasă: Bistrița-Năsăud – printre județele cel mai puțin afectate de tăierile de personal

Bistrița-Năsăud se numără printre județele care vor pierde cei mai puțini angajați după concedierile masive anunțate de Guvernul Bolojan. Doar 11 unități administrativ teritoriale (orașe și comune) ar urma să fie afectate.

Județul nostru ar scăpa „ușor” în urma reformei din administrația locală, care presupune o reducere la nivel național cu 13.098 de posturi ocupate efectiv, ceea ce înseamnă 10%. Bistrița-Năsăud scapă mai „ieftin” din reforma administrației locale pentru că din totalul de posturi aprobate la nivelul județului – 3231, doar 2100 sunt ocupate.

Doar 125 de funcționari din întreg județul ar urma să-și piardă job-ul. Ce înseamnă asta ? Doar 6% din funcționari ar urma să își piardă locul de muncă, potrivit unor date făcute publice de premierul Ilie Bolojan.

Doar 11 unități administrativ teritoriale ar fi afectate, adică 17% din cele 63 existente în Bistrița-Năsăud.

Foto: Mediafax.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: