Ar trebui Bistrița să prioritizeze conservarea caracterului medieval al centrului – în detrimentul dezvoltării urbane moderne? Aceasta este tema de dezbatere la care ne provoacă elevii de la CNLR. Se anunță un meci demonstrativ interesant sâmbătă, 29 august, la Forumul de la Castani. Este doar unul dintre multele evenimente incluse în Povestea Vinului pe Pasajele Bistriței care începe mâine, la Turnul Dogarilor.
Ateliere de ceramică pentru persoane cu dizabilități, concursuri de orientare turistică, demostrații de meșteșuguri și concerte deosebite ne așteaptă de mâine, 28 august, în Pasajele Bistriței.
Povestea Vinului – festival organizat pentru prima oară în 2021, la inițiativa voluntarilor de la Asociația Mocănița Transilvaniei – debutează mâine, cu lansarea oficială a programului Bistrița – oraș creativ UNESCO.
Mai jos puteți consulta programul exact al fiecărei zile la Povestea Vinului:
Câteva dintre momentele pe care nu aveți voie să le ratați se întâmplă și în Piața Dominicană.
Clubul Debate C.N.L.R ne lansează o provocare pentru seara de sâmbătă: de la ora 19.15, la Forumul de la Castani din Piața Dominicană.
Tot aici – duminică, de la ora 19.15: un eveniment special Young Folk & Poezie cu Rareș Păuna.
Pe parcursul celor trei zile, aveți ocazia să vă bucurați de ateliere și demonstrații de meșteșug, dar și un Photo Corner amenajat pe Podul cu lună – podul Codrișor. Povestea Vinului din acest an cuprinde și un inedit atelier de ceramică pentru persoanele cu dizabilități. Expozițiile și concertele de la Turnul Dogarilor se anunță, de asemenea, fantastice.
În acest week-end, așadar, suntem invitați să ne bucurăm de îngustele pasaje ale Bistriței și să redescoperim arhitectura clădirilor, povestea și istoria lor. La un pahar cu vin sec din Podgoria Lechința, savurat alături de prieteni vechi sau noi, pe acorduri de chitară și miros de bunătăți proaspete.
„Aceasta este magia proiectului Povestea Vinului pe Pasajele Bistriței”, un eveniment pe care l-am creionat pentru a pune în valoare pasajele Bistriței, cu specificul și farmecul lor. Un loc unde punem mai puțin accent pe vizitarea a cât mai multe obiective turistice și mai mult pe interacțiunea umană lejeră, experiența culturală, muzicală, gastronomică și oenologică”, subliniază organizatorii.


Foto Deschidere @ Arhivă – Povestea Vinului pe pasajele Bistriței 2025











