0.8 C
Bistrița
vineri, ianuarie 30, 2026

Cei 5 consilieri locali PNL sunt dați afară cu vot „prin corespondență”

5 consilieri locali liberali sunt propuși pentru excluderea din partid de președintele interimar al organizației municipale PNL, Ioan Turc. Propunerea a fost făcută într-o ședință online, la care s-au logat 20 de persoane, iar votul se face… „prin corespondență”.

Sămbătă, într-o ședință ad-hoc online, președintele interimar al organizației municipale a PNL, Ioan Turc a propus excluderea din partid a patru consilieri locali și a viceprimarului Sorin Hangan. Este vorba despre : Ștefan Cicioc, Cristiean Munthiu, Daniel Brici și Ionel Ruști.

Astăzi, într-o conferință de presă, cei propuși pentru excludere au explicat cum s-a desfășurat această ședință la care n-au fost invitați, singurul care a luat parte, fără să fie invitat, folosind un link primit de la colegi, fiind Cristiean Munthiu.

Se pare că la ședința respectivă au participat 20 de liberali, iar votul s-a făcut prin…corespondență.

Membri PNL prezenți la ședința online ar fi avut timp până marți să trimită votul cu privire la această chestiune, în plic. Cei propuși pentru excludere spun că vor contesta tot în instanță.

„Am înțeles că dead-line-ul, termenul a fost marți, a votului prin corespondență, a celor care au fost prezenți sâmbătă online. 5 din 9 consilieri locali liberali din CL Bistrița sunt propuși pentru excludere”, a precizat viceprimarul Sorin Hangan, în conferința de presă.

Mai multe despre acest subiect puteți citi mai jos:

Continuă bătăliile din PNL: Ioan Turc ar fi cerut excluderea din partid a viceprimarului Hangan și a altor 4 consilieri locali

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.

Crama JELNA caută bucătar cu personalitate: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Crama JELNA angajează bucătar cu personalitate. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan, IPROEB sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos: