Bistrițeni, pregătiți-vă pentru o seară plină de magie, zâmbete și aventură sub cerul liber! Miercuri, 22 iulie, de la ora 21:00, sunteți așteptați în parcarea magazinului Kaufland Bistrița de pe Bulevardul Independenței pentru a viziona una dintre cele mai îndrăgite animații Disney•Pixar din ultimii ani: „LUCA”.
Un eveniment special are loc miercurea viitoare, la Bistrița, în parcarea magazinului Kaufland de pe Bulevardul Independenței!
„Miercuri, 22 iulie, de la ora 21:00, te așteptăm în parcarea magazinului Kaufland Bistrița, Bulevardul Independenței 97-99, pentru o seară de neuitat alături de una dintre cele mai îndrăgite animații Disney•Pixar: LUCA!
Intrarea este liberă, iar filmul va fi dublat în limba română, astfel încât să se bucure de el întreaga familie!”, transmit organizatorii.
Evenimentul este organizat de Asociația Cinemobilul, în parteneriat cu Kaufland România.
Într-un pitoresc orășel de pe Riviera Italiană, Luca trăiește cea mai frumoasă vară din viața lui alături de noul său prieten, Alberto. Cei doi împărtășesc aventuri pline de veselie, înghețată delicioasă și plimbări cu Vespa… însă ascund un mare secret: sunt, de fapt, creaturi marine care prind înfățișare umană atunci când ies din apă.
„„LUCA” este o poveste emoționantă despre prietenie, curaj, acceptare și bucuria de a descoperi lumea, într-o aventură plină de umor și magie – perfectă pentru o seară petrecută împreună cu familia și prietenii!”, mai spun aceștia.
Locuitorii mai multor orașe din țară, printre care Giurgiu, Alexandria, Călărași, Constanța sau Năvodari au avut deja ocazia să se bucure de film sub cerul liber.
După Bistrița, evenimentul va fi organizat la Vatra Dornei, Suceava, Rădăuți sau Botoșani.













