22.1 C
Bistrița
joi, mai 2, 2024

Ciocnire frontală Daniel Suciu – Ioan Turc: Lasă în pace Complexul Polivalent Sportiv din zona Dealul Cocoșului, îți periclitezi viitorul politic

Daniel Suciu a readus în discuție ieri, în cadrul unei conferințe de presă, povestea tăierii investiției din Woderland de către liberali, spunând că președintele Ioan Turc nu știe ce vorbește în privința Complexului Polivalent Sportiv din zona Dealul Cocoșului.

 „Sala Polivalentă are un contract încheiat, un câștigător desemnat și finanțarea asigurată prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Compania Națională de Investiții. Avem și indicatori aprobați în ședință de Guvern, așa că, oricât ar încerca Turc să ne convingă de inutilitatea investiției, el nu are nici măcar un singur argument”, a precizat fostul ministru al Dezvoltării Daniel Suciu, într-o conferință de presă.

El i-a transmis lui Ioan Turc că, dacă mai vrea să aibă viitor politic să lase această investiție în pace și să nu încerce să îi taie finanțarea: „Îi sugerez lui Ioan Turc să nu taie finanțarea și să rezilieze contractul care este în vigoare pentru că va pierde în instanță, ceea ce îi va afecta serios imaginea public: Cred că este prost sfătuit”, a conchis Daniel Suciu.

Reamintim că:

Pe 13 decembrie, președintele PNL BN, Ioan Turc, s-a lansat în noi atacuri la adresa lui Radu Moldovan, Ovidiu Crețu și Cristian Niculae și îi anunță că trebuie reanalizată construirea unui Complex Polivalent sportiv în Wonderland:

„PSD a stat la guvernare din 2012 până în 2019, la guvernarea locală, în Bistriţa este din 2008. Nu poţi veni cu hârtii, cu desene şi să ceri bani după ce ai plecat de la guvernare. Expediţia, cercetaşii Moldovan, Cristi Niculae, Ovidiu Creţu au ajuns în zona Cocoş după ce le-a căzut guvernul. S-au dus acolo cu planşe, ne-au arătat ce o să facă. Astea sunt lucruri pe care le faci, nu le vorbeşti, le faci când eşti la guvernare şi ai pârghiile guvernării”, a spus astăzi președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc.

De altfel, Turc a confirmat faptul că, dacă, lucrările de reabilitare a corpului A de la Colegiul Național Liviu Rebreanu” vor fi realizate, fiind o prioritate, nu același lucru se poate spune despre Complexul Polivalent sportiv din Wonderland, care nu e deloc prioritar:

„La Colegiul Național Liviu Rebreanu, în mod evident, trebuie să ne gândim cu toţii, acolo lucrările trebuie făcute pentru că sunt anunţate de Primăria PSD din 2008 şi suntem în 2020 şi nu s-a întâmplat nimic. În ceea ce priveşte săli polivalente, plantaţii de portocali, alte tunuri de zăpadă pe pârtie, să mai stăm un pic”, a punctat Turc.

În aceeași ordine de idei, Ioan Turc explică ce se va întâmpla cu diferitele proiecte finanțate fie prin PNDL, fie prin CNI din județul Bistrița-Năsăud:

„Vor fi toate evaluate, cu siguranţă, vom vedea care este oportunitatea lor, pentru că PSD pe noi şi pe mine ne-a lămurit în ceea ce priveşte dreapta judecată când vine vorba despre cheltuirea banului public. Avem o pârtie care ne costă peste 10 milioane euro. Să nu ne dea nouă lecţii PSD cu privire la prioritizarea lucrărilor publice. Vom vedea exact ce lucrări trebuie şi ce lucrări nu trebuie făcute, pentru că fac parte din  arsenalul de propagandă al PSD”, a conchis liderul liberal bistrițean.

Alin Cordoș

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz: