O veste extraordinară, de la Colegiul „Andrei Mureșanu” din Bistrița: Sorin Harapașcu, elev în clasa a X-a A, a fost admis cu o bursă de studiu internațională la prestigiosul colegiu United World College (UWC) Dilijan (Armenia).
„Suntem extrem de mândri să vă împărtășim o veste extraordinară! Elevul nostru, Harapașcu Sorin-Leontin, elev în clasa a X-a A și președintele Consiliului Școlar al Elevilor, a demonstrat că ambiția, munca și leadership-ul deschid uși către întreaga lume”, a transmis conducerea Colegiului „Andrei Mureșanu” din Bistrița.
Sorin Harapașcu își va petrece ultimii doi ani de liceu la prestigiosul colegiu United World College (UWC) Dilijan (Armenia).
Este una dintre cele mai renumite și respectate rețele educaționale de pe glob. Este un colegiu în care excelența academică creează viitori leaderi.
„Dintotdeauna, încă de la o vârstă fragedă, visul meu a fost să studiez în străinătate. Neavând posibilități financiare, am început să mă informez despre oportunități internaționale, ca să obțin o bursă. Așa am aflat de programul United World College”, a explicat Sorin Harapașcu pentru Bistrițeanul.ro.
În România se organizează anual un proces de selecție pentru bursele UWC. Totul este organizat de Comitetul Național UWC România. Iar Sorin Harapașcu a decis să încerce și el să obțină o bursă.
S-au oferit 7 burse în acest an pentru elevii din România. Opțiunile de studiu: SUA, China, Armenia, Germania, Costa Rica și India.
Decizia finală a repartizării revine Comitetului Național UWC România, în funcție de profilul candidatului, preferințele acestuia și limita locurilor disponibile.
„În prima etapă, am avut de realizat mai multe eseuri. Am avut de răspuns la mai multe întrebări despre mine, despre activitățile mele extrașcolare, voluntariat și multe altele. Toată procedura de selecție, inclusiv aplicația mea, a fost realizată integral în limba engleză.
În februarie, am fost selectat pentru etapa următoare, care a constat într-un interviu. Acesta s-a desfășurat tot în engleză, pe diferite teme – politică internațională, relații interculturale, educație, implicare în comunitate și altele.
În urma interviului, Comitetul Național m-a repartizat către colegiul din Armenia, unul dintre cele mai frumoase campusuri din rețeaua UWC”, ne-a mai povestit Sorin Harapașcu.
Prestigioasa școală internațională privată va acoperi costurile de cazare, masă, taxe școlare, asigurare medicală și programul de studiu pe parcursul celor 2 ani, pentru Sorin.
„La Colegiul „Andrei Mureșanu” am optat pentru profilul Științele Naturii intensiv engleză. La UWC, voi studia din domenii diferite – limbi străine, științe sociale, științe exacte, matematică, arte. Unele dintre ele se studiază la nivel avansat, iar altele la nivel standard. La final, voi susține Bacul Internațional în limba engleză, acesta fiind cel mai riguros program de studiu din lume”, a completat Sorin Harapașcu.

Cu ce emoții și gânduri pornește Sorin Harapașcu în această experiență ?
„Pășesc pe acest drum cu mare încredere… De-a lungul timpului, am avut lângă mine cadre didactice dedicate, foarte bine pregătite, care m-au sprijinit. M-au încurajat și au crezut în mine tot timpul, atât la Colegiul ,,Andrei Mureșanu” din Bistrița, cât și la Școala Gimnazială Artemiu Publiu Alexi din Sângeorz-Băi, unde am absolvit gimnaziul.
Chiar dacă voi fi departe de casă, de familie și de cei dragi, privesc această experiență ca pe o oportunitate unică de a mă dezvolta ca persoană. Sper că îmi voi face prieteni din fiecare colț al lumii, pentru că voi avea colegi din peste 80 de țări”, ne-a mai dezvăluit elevul.
Sorin Harapașcu nu a luat încă o decizie în privința studiilor universitare.
„Cei doi ani de la UWC Dilijan vor fi o experiență complet nouă. Cu siguranță voi descoperi domenii pe care poate nu le-am explorat până acum. Iar asta cu siguranță îmi va influența viziunea. Prefer să rămân deschis și să las experiența să mă ghideze, în loc să mă fixez pe un plan înainte să trăiesc efectiv această etapă”, a mai explicat Sorin Harapașcu pentru Bistrițeanul.ro.
În timpul liber, lui Sorin îi place să călătorească, să citească, să practice diverse sporturi și să se implice în activități de voluntariat. „La finalul tuturor activităților, îmi regăsesc liniștea la Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Sângeorz-Băi, unde Părintele Paul Gavriloaie mă așteaptă mereu cu drag…”













