21.9 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

Bistrițenii, mai bolnavi în 2022?! S-au înregistrat cu 25% mai multe concedii medicale față de un an pandemic

Potrivit datelor oferite de reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bistrița-Năsăud, în 2022 bistrițenii și-au luat cu 25% mai multe concedii medicale decât în 2021, care a fost an pandemic.

Prezent la ședința de Colegiu Prefectural de ieri, directorul adjunct al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bistrița-Năsăud Mircea Rațiu a precizat că a crescut considerabil numărul de concedii medicale acordate în cursul anului 2022.

În total, anul trecut au fost acordate 66.382 de concedii medicale. Două treimi din acestea au fost acordate de medicii de familie. Întrebat ce a cauzat această creștere, Mircea Rațiu i-a indicat pentru răspuns pe medicii de familie, care au acordat cele mai multe concedii.

„Se constată o creștere mai semnificativă în anul 2022 față de 2021, procentul fiind de 25,4% creștere constatată în principal la certificatele medicale pentru urgență medico-chirurgicală, boală obișnuită, boală cardiovasculară, îngrijire copil bolnav”, a precizat Mircea Rațiu.

Foto: Arhivă

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Multi nu sunt bolnavi, SUNT DOAR PUTUROSI si cand nu au chef de lucru dau ceva medicului de familie si uite asa sta acasa 4 zile si isi rezolva treburile prin curte
    Ar trebui verificati toti cei care isi iau medicale, si pedepsiti cumva cei mincinosi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: