9.1 C
Bistrița
miercuri, aprilie 15, 2026

Constructorul Frasinul a câștigat licitațiile pentru construirea celor trei pasaje de pe Calea Moldovei

Potrivit primarului Gabriel Lazany, constructorul Frasinul a câștigat licitațiile pentru construirea celor trei pasaje de pe Calea Moldovei. Cel de-al patrulea pasaj, care urmează să fie amenajat în Viișoara, este încă în procedură de achiziție.

Într-o conferință de presă, primarul Gabriel Lazany a vorbit despre stadiul pasajelor care urmează să fie amenajate pe Calea Moldovei și în Viișoara, menite să fluidizeze traficul.

Potrivit edilului, s-a schimbat linia sursei de finanțare, din PNRR în Programul Național de Transport:

„Ieri, la Ministerul Transporturilor a fost comisia tehnico-economică care a avizat majorarea TVA-ului și schimbarea liniei sursei de finanțare, din PNRR, în Programul Național de Transport. Cel mai probabil, săptămâna următoare va apărea ordinul de ministru, care va aproba decizia comisiei tehnico-economică. Procedural, s-a finalizat procedura de achiziție publică pentru proiectare și execuție pentru 3 pasaje. A fost comunicat rezultatul procedurii, suntem în perioada în care se pot depune contestații”, a declarat Gabriel Lazany.

Firma declarată câștigătoare este SC Frasinul SRL, care, dacă procedura nu va fi contestată, va amenaja trei pasaje pe Calea Moldovei. Pasajul din Viișoara este încă în procedură de achiziție.

Patru firme au depus oferte pentru pasaje: Îndemânarea, Frasinul, MIS Grup  Structure Gogan și ARL Cluj. Unul dintre pasaje ar urma să fie amenajat în zona Altex, altul cu intrare la Kaufland și Civela, iar altul la intersecția cu DN17C (strada Lucian Blaga). Cele trei pasaje sunt estimate la 50 de milioane fiecare.

Cel de-al patrulea, care încă este în procedură de achiziție, ar urma să fie amenajat în Viișoara, la intersecția DN17, cu vechea variantă de ocolire a orașului.

Lucrările la pasaje ar urma să se desfășoare simultan, iar unul dintre ele ar urma să aibă o bandă reversibilă, care să fie folosită pe rând pentru ambele sensuri de mers, în funcție de intensitatea traficului.

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, florist, asistent generalist, electricieni

Casa EMA angajează instalator priceput și serios, STEWO Năsăud caută Facturist, Asistent manager, Controlor calitate și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil și Aquabis, dar și la GB Instaplan, Crama JELNA sau Transmixt. Oferta completă, mai jos:

FOTO: La Papetăria FOLDER, iepurașul găsește zeci de cadouri inspirate pentru copiii cuminți

Cadourile de Paște pe care iepurașul le aduce celor mici, ba chiar și celor mari, sunt...

Bateria care va revoluționa mașinile electrice: MG lansează în Europa modelul MG4 EV Urban cu acumulator semi-solid!

MG va lansa în Europa primul automobil electric de serie echipat cu o baterie semi-solid state,...