15.3 C
Bistrița
marți, iunie 10, 2025

Copilă de 14 ani din Bistrița-Năsăud, violată, sechestrată și drogată de doi maramureșeni

Trei maramureșeni au fost luați la puricat de anchetatori după ce au sechestrat o copilă de doar 14 ani din Bistrița-Năsăud, pe care unul dintre ei a violat-o, iar altul a și drogat-o.

Cei tre maramureșeni la care s-au efectuat percheziții ieri sunt cercetați pentru viol, complicitate la viol, lipsire de libertate în mod ilegal, efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Faptele s-au petrecut la mijlocul anului 2022, cei trei convingând-o pe copilă să urce în autoturismul în care se aflau. Pe traseu, unul dintre indivizi a violat copila, iar celălalt ar fi determinat-o să consume droguri.

„Cercetările efectuate au mai relevat că, în timpul deplasării cu autoturismul, aceeași persoană cercetată ar fi consumat și oferit spre consum, substanțe psihoactive, celorlalte două. În același context, în urma depistării în trafic și fiind testat cu aparatul din dotare, referitor la conducătorul autoturismului, un bărbat, de 27 de ani, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive”, a completat IPJ BN.

În urma perchezițiilor de ieri au fost ridicați bani și plicuri de tip zip-lock ce conțineau urme de droguri.

Doi dintre tineri, de 21 și 27 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, iar un tânăr de 18 ani a fost plasat sub control judiciar. Ulterior, cei doi au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.

Foto: Arhivă

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Parintii si ” scoala ” poarta o mare vinovatie, pentru ca nu isi educa si nu isi supravegheaza si controleaza permanent minorii ( in special fetele ) , pentru a fi sfatuiti si indrumati permanent, sa nu circule singuri si prin locuri izolate, sa nu se urce in mijloace de transort particulare in care se afla persoane pe care nu le cunosc , sa circule numai cu mijloacele de transport oficiale si sa nu frecventeze locuri si localuri in care se afla persoane cu comportari antisociale, maiales la ore tarzii .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la ROMBAT, STEWO Năsăud, RCB Electro, Aquabis. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Stewo Năsăud angajează Asistent manager, Controlor calitate și Inginer Calitate. RCB Electro  caută Manipulant mărfuri, Derulatorist și Stivuitorist. ROMBAT are nevoie de Operatori Producție și Maistru Producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Aquabis, BistriVet, ITALTextil Sărata și Clinica SANOVIL. Oferta completă, mai jos:

O vorbă înțeleaptă spune că omul gospodar își face iarna car și vara sanie

MATEROM AUTOMOTIVE - Service Autorizat Mercedes-Benz în Bistrița, lansează o ofertă special dedicată posesorilor de automobile Mercedes-Benz care doresc să se pregătească din timp pentru sezonul rece!

SERGIANA, recunoscută internațional cu Trofeul de Onoare și 8 medalii de aur în Frankfurt, la IFFA 2025

SERGIANA a fost distinsă cu 8 medalii de aur, una de argint și una de bronz...