13.8 C
Bistrița
duminică, mai 5, 2024

CORVINEȘTI: Doi soți și-au pierdut viața, intoxicați cu monoxid de carbon

Pompierii militari din Lechința au fost solicitați să intervină la Corvinești. Două persoane au fost descoperite inconștiente într-o casă, intoxicate cu monoxid de carbon.

Pompierii militari au fost solicitați să intervină în Corvinești. Din primele informații, se pare că în casa de locuit două persoane sunt inconștiente. Este posibil să fie intoxicate cu monoxid de carbon, transmit reprezentanții ISU BN.

UPDATE:

Din păcate, doi soți în vârstă de 67 ani, respectiv 59 ani au fost găsiți fără suflare, posibil din cauza unei intoxicatii cu monoxid de carbon provenind de la o sobă de teracotă”, au precizat reprezentanții ISU BN.

IPJ Bistrița-Năsăud a confirmat că „un bărbat a sesizat prin 112 faptul că într-un imobil din Corvinești – comuna Matei, două persoane sunt în stare de inconștiență.

La fața locului au fost identificați un bărbat de 67 de ani și soția acestuia, în vârstă de 59 de ani. Din nefericire, cei doi erau decedați.

În cauză vor fi dispuse necropsiile care vor stabili cu exactitate cauzele deceselor. Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, deschis pentru ucidere din culpă, urmând a fi stabilite împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul.”

În contextul tragicului eveniment din localitatea Corvinești, ISU Bistrița-Năsăud a transmis care sunt simptomele intoxicației cu monoxid de carbon:

Simptomele intoxicaţiei cu monoxid de carbon depind de concentraţia gazului acumulat şi de durata expunerii. Astfel, la expunere redusă pot apărea dureri de cap, ameţeli. La expunere medie, apar dureri de cap persistente cu senzaţia de zvâcnire, ameţeli, somnolenţă, vomă, ritm cardiac şi puls rapid, reflexe şi judecată încetinite.

La expunere ridicată, apar convulsii, comă sau chiar deces. În ceea ce priveşte concentraţia de gaz, 0,1 % în aer omoară într-o oră, 1 % monoxid de carbon în aer omoară în 15 minute, 10% monoxid de carbon în aer omoară imediat.

Cum prevenim intoxicaţiile cu monoxid de carbon:

Pentru prevenirea intoxicaţiilor cu monoxid de carbon:

• Încăperile trebuie aerisite frecvent;

• Sistemele de încălzire trebuie să fie corect instalate, întreţinute şi verificate periodic, de persoane autorizate în acest sens;

• Coşurile, burlanele, ţevile de evacuare a fumului şi gazelor arse trebuie să fie verificate, curăţate şi reparate (dacă este cazul) periodic, de către o persoană specializată, pentru a vă asigura că au tiraj corespunzător;

• Nu folosiţi soba decât cu uşiţa închisă;

• Nu adormiţi niciodată înainte de a vă asigura că focul din sobă este stins;

• Totodată, se impune supravegherea aparatelor care funcţionează cu flacără deschisă (aragaz, cuptor sau generatoare portabile cu gaz), fiind interzisă utilizarea acestora ca surse de încălzire.

Pentru a vă proteja, recomandăm, de asemenea, instalarea a cel puţin unui detector de monoxid de carbon în locuinţă, respectând instrucţiunile fabricantului.

Foto @ Arhivă

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz: