Tradiția românească nu cunoaște împodobitul bradului, ci Ajunul Crăciunului, când se pregătea cea mai bogată masă din an. Venea ca o recompensă după postul de 40 de zile și ca o credință că Sfântul Crăciun vine de departe, este obosit și flămând și trebuie primit cum se cuvine.

Dacă în zilele noastre toate bucatele de Crăciun se află la un click distanță, cu totul altfel stăteau lucrurile acum 50 de ani, când gospodinele pregăteau de la zero masa de Crăciun, care era cea mai bogată din an.

Venea ca o meritată recompensă după postul de 40 de zile și ca o credință că Sfântul Crăciun vine de departe, este obosit și flămând și trebuie bine primit, ca să-i ferească pe oameni de rele.

Pe masă se așterneau cârnați, sarmale, murturi, tobă cartaboși, friptură și colacii. Cel mai important era „stolnicul”, o pâine care se păastra pe masă, pe grâu, otavă și usturoi până la Anul Nou, când se tăia și se consuma.

Se credea că în Ajunul Crăciunului sufletele celor morți vin să se petreacă cu cei vii, de aceea era bine să se împartă bucatele. În Ajun, pe la prânz toate bucatele trebuiau să fie gata, însă erau așezate pe masă abia seara și uneori după miezul nopții, Ajunul fiind o zi a abstinenței.

Credincioșii credeau că Dumnezeu va veni la cină și trebuie așteptat cu stomacul gol și sufletul plin de speranță. În noaptea de Crăciun focul nu trebuia să se stingă în vatră, fiind simbolul Învierii. De Sărbătoarea Crăciunului, oamenii nu beau, ci se „cinstesc”.

Sărbători Fericite!

Sursa: Vasile V. Filip și Menuț Maximinian – „Sărbătorile Ciclului Social și Calendaristic sau Munci și zile în Ținutul Bistriței și Năsăudului”/Foto: click.ro