Polițiștii au oprit o mașină în care se aflau doi soți, ambii trecuți de 60 de ani. La volan – el – fără permis. Ea – proprietara mașinii, în dreapta. S-a întocmit dosar penal și ambii riscă închisoare.
Doi bistrițeni – ttrecuți de 60 de ani – riscă să ajungă după gratii, după ce au fost opriți în trafic de polițiști.
Aceștia circulau pe DJ 154, în localitatea Măgurele, când oamenii legii le-au făcut semn să oprească pentru control.
”Bărbatul, în vârstă de 65 de ani, a fost depistat la volanul unui autoturism, deși nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Autoturismul condus de acesta a fost oprit pentru verificări în localitatea Măgurele, pe Drumul Județean 154, iar în autoturism, în calitate de pasageră, polițiștii au identificat pe proprietara acestuia, o femeie de 62 de ani” au explicat reprezentanții IPJ BN într-un comunicat remis presei.
Astfel, cei doi, originari din Bistrița, s-au ales cu dosar penal, fiind cercetați pentru infracțiunea de conducere a unui autovehicul fără a deține permis de conducere.
Și cel care conduce fără permis, și cel care încredințează mașina unei persoane care nu are permis- riscă închisoare
”ATENȚIE, ȘOFERI! În conformitate cu articolul 335 din Codul Penal, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, a unui tramvai ori a unui tractor agricol sau forestier de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
De asemenea, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule, tramvaie ori tractoare agricole sau forestiere în România se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana care încredințează un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că se află în una dintre situațiile de mai sus sau sub influența alcoolului ori a unor substanțe psihoactive” au transmis reprezentanții IPJ BN.













