5 C
Bistrița
vineri, octombrie 3, 2025

Cum respiră pământul: Regizorul Dan Mihalcea își vernisează sâmbătă, la Muzeul din Bistrița, fotografiile realizate la Vulcanii Noroioși

Expoziția personală de fotografie Cum respiră pământul realizată de regizorul Dan Mihalcea va fi vernisată la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud sâmbătă, 4 octombrie, de la ora 12.00.

Cum respiră pământul este un demers artistic itinerant care are trei obiective: scoate în evidență o lucrare artistică contemporană, pune în valoare o parte a patrimoniului natural al României și atrage atenția asupra contaminării mediului cu materiale care pot să influențeze negativ funcția naturală a ecosistemelor.

Expoziția Cum respiră pământul cuprinde 20 de fotografii pe care Dan Mihalcea le-a realizat la Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mici (județul Buzău).

Expoziția a fost vernisată în România în perioada aprilie 2023 – decembrie 2024, în fiecare lună în alt mare oraș din România, în instituții prestigioase de cultură.

Din ianuarie 2025 este vernisată și în afara granițelor României.

Intenționat nu am pus niciun semn de punctuație la finalul titlului pentru ca fiecare privitor să îl pună pe cel care simte că se potrivește cel mai bine din punctului lui de vedere. Poate să fie semnul întrebării. Poate să fie semnul exclamării. Poate să rămână fără. Sau poate să fie cu virgulă după primul cuvânt și, la fel, pot să fie din nou două posibilități cu semnele de punctuație aduse în discuție. Fiecare variantă are altă semnificație pe care privitorul o poate descoperi”, mărturisea Dan Mihalcea despre acest demers.

Dan Mihalcea s-a născut în Râmnicu Vâlcea, locuiește în București și este regizor de film și televiziune, director de imagine și artist fotograf. A absolvit cursurile Facultății de Arte la Universitatea Hyperion București, specializarea Regie de Film și Televiziune.

A obținut titlul de Master în domeniul Cinematografie și Media, programul de studii Dramaturgie Cinematografică. Scenaristică de Film și Televiziune, la aceeași facultate. A finalizat studiile doctorale în Cinematografie și Media la Facultatea de Teatru și Film din cadrul UBB Cluj-Napoca.

Din 1995 până în prezent, Dan Mihalcea a lucrat în diferite programe artistice și pe mai multe poziții în sistemul TV și în afara lui. A fost regizor artistic, regizor de montaj, director de imagine, operator de imagine, realizator de film documentar, fotograf pentru produs, catalog și eveniment.

Dan Mihalcea este laureat la festivaluri internaționale și naționale de film documentar care se desfășoară în România. Este autorul lucrărilor care fac obiectul expoziției itinerante de fotografie religioasă Canonicon – vernisată în 12 orașe din România în 2012-2014 în galerii de artă, în muzee de artă și de istorie, în biblioteci județene și centre de cultură.

În București expoziția a fost vernisată la Institutul Cultural Român în 2014.

În septembrie 2026, expoziția va ajunge în New York, la Institutul Cultural Român.

Informații suplimentare despre expoziția de fotografie Cum respiră pământul și regizorul Dan Mihalcea puteți descoperi pe pagina de Facebook și canalul de Youtube Dan Mihalcea.

Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 4 31 octombrie 2025.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Drumuri fără griji cu ROMBAT: Bateria Champion EFB îți aduce un voucher de combustibil OMV de 100 RON!

Compania bistrițeană ROMBAT, unul dintre cei mai importanți ambasadori ai României în industria de automotive la nivel mondial, îi răsplătește pe clienți, luna aceasta și în noiembrie, cu o ofertă specială. Achiziționarea unei baterii Rombat Champion EFB aduce un bonus pe măsură: un voucher de combustibil OMV în valoare de 100 RON!

NOI locuri de muncă, în Bistrița: Se caută inginer automatist, instalatori, muncitori, ajutor bucătar și pizzer

Aquabis organizează recrutare pentru un post de inginer automatist și trei mecanici. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor care caută ingineri construcții civile, dar și la Crama Veche, Îndemânarea Construct, Fan Courier, Grand Hotel COROANA sau GB Instaplan. Oferta completă, mai jos:

Toamna e mai faină la Rollin Smoke! Barmanii Alex și Moldo așteaptă provocări: tu zici băutura preferată, ei îți fac un cocktail personalizat

Să nu fiți triști că a venit toamna și serile pe Pietonal și-au pierdut din farmec! E momentul în care încep serile de poveste la Rollin Smoke, unde continuă povestea Brikada cu Alex și Moldo, barmanii care prepară și astăzi cocktailurile spectaculoase cu care v-au sedus de-a lungul anilor. Iar dacă nu știați, băieții care au scris istorie aici adoră să vă surprindă cu cocktailuri create pe loc, după băutura voastră preferată!