9.6 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 25, 2026

Cum vor funcționa benzile reversibile de pe DN17: un sens va avea două benzi dimineața și una după-masa

Primarul Gabriel Lazany a anunțat, la emisiunea Bistrițeanul LIVE, extinderea la trei benzi a unor segmente din DN 17. Elementul central al acestui proiect este introducerea unei benzi reversibile. Mai exact, banda a doua se va folosi pe direcția de mers unde este traficul mai intens.

Pe partea de transport, suntem într-un proiect de parteneriat cu Drumurile Naționale, cu Ministerul Transportului, prin CNAIR, prin Direcția Regională de Drumuri, prin care vom extinde la trei benzi segmentul de drum de la pasarelă, până dincolo de Viișoara, la Gomar Lux, la intersecția cu drumul către Târgu Mureș.

Și în partea cealaltă de oraș, de la Lucian Blaga până la Lukoil. Ce va rezolva asta? Se va extinde la trei benzi, va fi o bandă reversibilă, adică banda a doua se va folosi pe direcția de mers unde este traficul mai intens.

Adică dimineața va fi pe intrare în oraș, pentru că toată lumea vine către Bistrița. După-masa pleacă din Bistrița, se duc oamenii acasă, va fi pe ieșire. Iar toate acestea vor fi semnalizate corespunzător. Deja este în licitație, organizată de cei de la Drumuri Naționale”, a spus acesta.

Primarul Bistriței a vorbit și despre cele patru pasaje subterane care vor fi construite în oraș.

Legat de cele patru pasaje, ele sunt acum în achiziție publică. Ele au pornit ca un proiect finanțat prin PNRR, încheiat între Primăria Bistrița și Ministerul Transportului. Ministerul Transporturilor a luat decizia de a le muta în Programul Național de Transport, iar acum trei săptămâni, în ședința de Guvern, a fost aprobat un memorandum de trecere a acestor investiții de pe o linie de finanțare pe alta. 

Trebuie să primim zilele acestea actul adițional de la Ministerul Transporturilor, prin care semnăm schimbarea de finanțare de pe o linie de finanțare pe cealaltă”, a adăugat Gabriel Lazany.

Întreaga emisiune la care a participat edilul poate fi urmărită mai jos:

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

​La Andrei Cleaning – servicii de curățenie la înălțime! Pot spăla inclusiv fațade și panourile fotovoltaice

​Când lucrezi cu inima, rezultatele apar întotdeauna! Cu o experiență de aproape 15 ani acumulată în...

Grand Hotel Coroana caută ajutor bucătar serios: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar serios. Casa EMA caută instalator priceput, iar Flori cu Efect de WOW are nevoie de un florist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Stewo Năsăud, Clinica Sanovil, Aquabis, GB Instaplan și Crama JELNA. Oferta completă, mai jos:

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri, având un interior versatil și spațios, cu 3 rânduri de scaune și peste 1.000 litri volum portbagaj. Mai mult, se bucură de un sistem plug-in hybrid cu baterie de 24,7 kWh și autonomie electrică de până la 100 km (WLTP)* Cea mai bună poziționare preț - valoare pentru segmentul SUV-urilor mari.