Comunitatea din Rodna vrea să ridice o capelă mortuară. Terenul există, de materiale mai e nevoie. Așa a luat ființă campania „Cumpără o cărămidă”. Iar cei care vor dona pentru această construcție, vor avea numele gravat în cărămidă, pentru a dăinui peste ani.
La mijlocul lunii octombrie, comunitatea romano-catolică din Rodna anunța că a realizat proiectarea unei capele mortuare care să deservească întreaga comunitate.
Locația a fost aleasă, planul a fost făcut, astfel că a rămas doar construirea efectivă.
Capela mortuară „Sfânta Cruce” din Rodna se va ridica pe baza donațiilor. În acest sens, a fost pus la dispoziție un cont bancar deschis la CEC.
Mai mult, s-a lansat campania „Cumpără o cărămidă”. Astfel, cei care donează bani pentru ridicarea capelei vor avea numele gravat, pentru a dăinui peste ani.
„Primim cu recunoștință orice donație! Pentru cei care vor dona minim 500 de lei, vă informăm că:
- vor putea folosi capela, prima dată, fără a plăti sume, ci doar costurile pentru utilități (apă și electricitate)
- numele fiecărui donator va fi înscris pe o cărămidă care va fi zidită în pereții capelei, ca semn de recunoștință și pomenire!” a anunțat pr. Kiss Attila.
Așadar, cei care doriți să ajutați la realizarea acestui obiectiv pentru comunitatea din Rodna, puteți face donații în contul:
- Parohia Romano – Catolică Rodna – pr. Kiss Attila
- Banca: CEC BANK
- IBAN: RO76CECEB00008RON2900609
- VALUTĂ: RON
- COD SWIFT: CECEROBUXXX















