1.1 C
Bistrița
miercuri, ianuarie 28, 2026

EXCELENT! Cursuri GRATUITE de programare și robotică pentru copiii din Coșbuc, Telciu și Romuli

Copiii între 10 și 14 ani din Coșbuc, Telciu și Romuli vor avea parte de cursuri de programare, robotică și steam. Se vor deschide trei cluburi de robotică, din rețeaua CODE Kids.

Copiii între 10 și 14 ani din Coșbuc, Telciu și Romuli vor putea să-și dezvolte competențele digitale începând cu luna martie, când în localitățile lor se vor deschide 3 cluburi de robotică. În cadrul lor, copiii vor învăța noțiuni de programare, robotică și steam.

Cluburile vor fi deschise de Centrul European pentru Excelență Culturală, în parteneriat cu Fundația Progress și școlile din localitățile respective. Participarea la cluburi este gratuită.

„Prin activitățile de formare și atelierele organizate este deschisă o altă fereastră către exploatarea lumii digitale cu oportunitățile sale de dezvoltare și învățare, astfel încât copiii cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, să fie încurajați să se implice activ și chiar să urmeze o carieră în tehnologie”, precizează scriitorul Gelu Vlașin, unul dintre promotorii programului.

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.

Crama JELNA caută bucătar cu personalitate: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Crama JELNA angajează bucătar cu personalitate. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan, IPROEB sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos: