5.5 C
Bistrița
vineri, octombrie 3, 2025

DE CITIT: Crimă de mântuială. Petrecere până în zori

Antonio Garrido – Cititorul de cadavre

Cititorul de cadavre este o poveste plasată în China medievală și recreează într-o manieră aventuroasă prima perioadă a vieții lui Song Ci, „cel care este considerat pe plan mondial precursorul și părintele” medicinii legale. Scrisă de un spaniol, inginer de meserie, cartea relatează „viața extraordinară a primului medic legist din istorie. O epopee fascinantă din vechea și exotica Chină”.

Scrierea acestei epopei nu avea să fie ușoară, având în vedere că autorul a descoperit, în timpul vastelor cercetări întreprinse în vederea documentării pentru această carte, că „biografia lui Song Ci se mărginea la nu mai mult de treizeci de paragrafe extrase dintr-o duzină de cărți, care chiar dacă lăsau o portiță deschisă pentru ficțiune, limitau posibilitățile unei rame strict biografice”.

Scott Fitzgerald – Petrecere până în zori

Cele 18 povestiri cuprinse în acest volum sunt parcă sortite nefericirii. Personajele principale se lasă prinse într-o țesătură malefică de coincidențe și emoțiile lor, fundamental contradictorii, fac dintr-o problemă existențială o adevărată criză de identitate.

În „Demonul” de pildă Fitzgerald pare să fi injectat realismul apăsător al unui roman rusesc căci altfel cum am putea să simțim atât de rapid, după doar câteva pagini, ardoarea solitudinii unui om care a pierdut tot ce iubea și care, în febra acestui paroxism, își face din chipul asasinului icoană?

Cartea e un traseu al penitenței pentru cititor, încărcat cu toate regretele lumii, cu orice speranță spulberată – un bărbat divorțat luptând cu încrâncenare pentru fiica lui în timp ce jonglează cu vina și cu prejudecățile rudelor; un doctor debutant căzut la pat și îndrăgostit nebunește de asistenta unui chirurg celebru, durerea mocnită a unui copil disprețuit de toți colegii săi, câteva prostituate captive într-un vagon, femei căzute despre care nimeni nu-și mai amintește nimic etc.

Antologia aceasta e un catalog de impresii clinice, o înregistrare sumbră a tuturor deznădejdilor, totuși Fitzgerald nu se poate abține să nu ne vorbească de tristețe făcându-ne din când în când cu ochiul.

Raymond Chandler – Crimă de mântuială

Polițiști corupți, un câine feroce, sinucideri și nu prea, cazinouri și viață de noapte: așa se țes ițele unor întâmplări din care puțini mai scapă basma curată. Cartea cuprinde șase povestiri scurte ce abundă în intrigi care mai de care mai apetisante.

Lucrurile nu se limitează însă doar la creativitatea celui ce a fost supranumit părintele romanului polițist modern american, ci deasupra întregii orchestre narative planează aerul încărcat al Americii interbelice, înțesată de gangsteri și tot felul de afaceriști cu mâinile mai mult sau mai puțin curate.

Dacă în Crimă de mântuială acțiunea se învârte în jurul unei amenințări cu șantaj, în Omul care iubea câinii intriga o reprezintă dispariția unei fete rebele ce se îndrăgostește de lumea agitată a cazinourilor și a cluburilor. Isobel nu a plecat însă singură; împreună cu ea a dispărut și câinile Voss, o bestie feroce ce lasă în urma lui o urmă cam macabră.

Zorin Diaconescu

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Drumuri fără griji cu ROMBAT: Bateria Champion EFB îți aduce un voucher de combustibil OMV de 100 RON!

Compania bistrițeană ROMBAT, unul dintre cei mai importanți ambasadori ai României în industria de automotive la nivel mondial, îi răsplătește pe clienți, luna aceasta și în noiembrie, cu o ofertă specială. Achiziționarea unei baterii Rombat Champion EFB aduce un bonus pe măsură: un voucher de combustibil OMV în valoare de 100 RON!

NOI locuri de muncă, în Bistrița: Se caută inginer automatist, instalatori, muncitori, ajutor bucătar și pizzer

Aquabis organizează recrutare pentru un post de inginer automatist și trei mecanici. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor care caută ingineri construcții civile, dar și la Crama Veche, Îndemânarea Construct, Fan Courier, Grand Hotel COROANA sau GB Instaplan. Oferta completă, mai jos:

Toamna e mai faină la Rollin Smoke! Barmanii Alex și Moldo așteaptă provocări: tu zici băutura preferată, ei îți fac un cocktail personalizat

Să nu fiți triști că a venit toamna și serile pe Pietonal și-au pierdut din farmec! E momentul în care încep serile de poveste la Rollin Smoke, unde continuă povestea Brikada cu Alex și Moldo, barmanii care prepară și astăzi cocktailurile spectaculoase cu care v-au sedus de-a lungul anilor. Iar dacă nu știați, băieții care au scris istorie aici adoră să vă surprindă cu cocktailuri create pe loc, după băutura voastră preferată!