2.7 C
Bistrița
vineri, noiembrie 7, 2025

DE CITIT: „Noaptea sunt viu”, volumul de versuri scris de sportivul de performanță Dani Blanariu între antrenamente și cursurile la UBB Extensia Bistrița

Dani Blanariu are 21 de ani, este sportiv de performanță, instructor și student la Universitatea Babeș-Bolyai Extensia Bistrița, specializarea Educație fizică și Sport. A fost invitat la Festivalul Poezia e la Bistrița, unde a citit poeme din volumul său de debut – Noaptea sunt viu

Volumul publicat în iunie, de editura  OMG Publishing House, a fost recent nominalizat la Bac-Fest – Festivalul National George Bacovia la premiul pentru debut poetic.

Ar fi fost o variantă să merg la Cluj. Dar am preferat să rămân la Bistrița, pentru că aici aveam posibilitatea să fac în continuare tenis de masă și să fiu și instructor pentru copii”, a povestit Dani Blanariu pentru Bistriteanul.ro.

Dani Blanariu locuiește în Bistrița de la 11 ani. Atunci s-a mutat din Suceava aici, pentru a face tenis de masă la Centrul olimpic Gheorghe Bozga.

Aveam 11 ani, am locuit la cămin. În primii doi ani a fost destul de dificil. Dar treptat, am intrat într-o rutină și m-am obișnuit.

De poezie m-am apropiat accidental, aș zice. Prin clasa a IX-a am citit niște texte, total întâmplător. Mi-au plăcut foarte mult. Le-am simțit cu intensitate foarte mare în minte.

Am vrut să văd ce este dincolo de ele, ce se scrie acum. Când am descoperit poezia contemporană, am și început să scriu”, ne-a povestit Dani Blanariu.

Dani Blanariu a început să scrie primele versuri prin clasa a IX-a. I s-a spus că sunt cam infantile așa că nu a luat foarte în serios, pe atunci, opțiunea de a scrie.

Eram destul de solitar cu scrisul, la început. Când am încercat să arăt cuiva primele texte scrise, prin clasa a IX-a, mi s-a spus că scriu copilăresc. Într-un sens jignitor, ca să mă exprim frumos. Multă vreme n-am mai îndrăznit să arăt nimănui ce scriu.

Dar m-am apropiat treptat de douămiiști, în prima fază. Primul autor pe care l-am descoperit a fost Dan Coman. Mi s-a părut fascinant cum scrie, cum se joacă, cum mixează introspecțiile în versurile lui…

În timp, am tot avansat… Iar de anul trecut mi-am făcut curaj și am început să public versuri în reviste și pe platformele literare. Am început să mă expun, dar nici atunci nu m-am luat foarte în serios…

Era o bucurie a mea, după o zi întreagă de antrenament și alte lucruri care trebuiau făcute în rutina zilnică. Asta era bucuria mea la sfârșitul zilei, refugiul meu – literatura. De aici și titlul primului volum – Noaptea sunt viu”, ne-a mai povestit Dani Blanariu. 

Tânărul poet a recunoscut că obișnuia să scrie mai mult noaptea, pentru că atunci avea spațiu și răgaz.

„Cartea s-a născut acum vreo trei ani. Am tot scris texte, am tăiat, nu m-am gândit nici atunci că voi publica undeva. Voiam doar să adun la un loc emoțiile care s-au tot strâns și s-au ciocnit între ele… Am vrut să le dau o formă. A fost o întâmplare pe care simt că nu am controlat-o foarte mult.

E foarte subțire linia între penibil și autentic. De multe ori m-am întrebat dacă chiar scriu ceva relevant, chiar contează ce scriu ? În final am ajuns la concluzia că asta nu contează neapărat. Pentru mine e relevant.

Am și avut norocul să cunosc niște oameni pe care îi admiram de mult timp și cu care am reușit să discut aplicat pe texte… Mă refer aici la Domnica Drumea și Cosmin Perța – care au scris pe coperta IV a volumului și au fost foarte generoși cu cartea mea. Mă refer și la Claudiu Komartin, Merlich Saia sau Eugen Vuțescu… Am avut norocul să mă pot apropia de ei. Iar să discut cu ei despre poezie a fost aproape magic…”, ne-a mărturisit Dani Blanariu.

Domnica Drumea Citind poemele lui Dani Blanariu, m-am simțit învăluită într-un scut protector: m-au surprins deopotrivă maturitatea și căldura acestei voci care, coborând în labirintul său interior, iese, de fapt în lume, ca o crisalidă ce se rotește afară din coconul ei, întinzându-și aripile și dezvăluindu-și frumusețea orbitoare.

E multă luciditate în acest spațiu închis, aproape claustrofobic, în care ființa fragilă, kafkiană, imită gesturi și așteaptă dimineața; dar și multă tristețe blândă, ca o mână ce te mângâie pe dinăuntru. Dar și privirea melancolică a cuiva care privește pe fereastră și ține ușa deschisă, deși în spațiul lui strâmt nu vine nimeni, niciodată. Și o disperare surdă, disperarea celui care a înțeles deja totul, dar care găsește mereu surse de rezistență.”

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Clinica SANOVIL angajează economist, jurist, psiholog și asistent social. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Clinica Sanovil, care angajează economist, jurist, psiholog, asistent social, asistent medical generalist și infirmieră. AMICII BUILDING caută asistent șef șantier și inginer instalații. INST-Nistor are nevoie de ingineri construcții civile.

Nou RMN ultraperformant cu inteligență artificială, la Sanovil

Policlinica Nouă Sanovil face un pas important în modernizarea serviciilor medicale din județ. Aici a fost achiziționat un aparat RMN de ultimă generație – General Electric SIGNA Victor 1.5 Tesla. Este un echipament de top care oferă imagini extrem de clare, investigații mai rapide și confort sporit pentru pacient.

AMICII BUILDING angajează asistent șef șantier și inginer instalații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building - compania care caută un asistent șef șantier și un inginer instașații - execuție. INST-Nistor are nevoie de ingineri construcții civile iar la IPROEB se fac angajări pentru posturile de confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate.