17.3 C
Bistrița
miercuri, august 20, 2025

De la „o țâră” , la „merem” sau „iute” – cum reflectă personalitatea ardelenilor dulcele grai ardelenesc

Când vine vorba despre limbaj, ardelenii și bistrițenii trăiesc parcă în altă lume. Bistrițenii nu spun „timp”, ci spun „vreme”; în loc de „ore” folosesc „ceasuri”, iar în loc de „puțin” preferă „o țâră”.

De ce vorbesc ardelenii rar? Ca să-i înțeleagă restul, ar spune o nevinovată glumă.  Potrivit etnologului bistrițean Iosif Ciunterei ardelenii au un grai aparte, distinct. El se remarcă printr-o liniște și o bunătate aparte în glas. Este un grai care reflectă nu doar felul lor de a vorbi, ci și esența modului în care trăiesc și se raportează la lume.

Iată câteva exemple care ilustrează acest grai: “Bistrițenii nu spun „timp”, ci preferă mai degrabă „vreme”, un cuvânt care parcă te duce cu gândul la schimbările anotimpurilor. În loc de „ore”, folosesc cuvântul „ceasuri”, sugerând parcă o măsurare mai lentă și mai atentă a trecerii timpului. În loc să spună „trei”, bistrițenii spun „tri”, în loc de „puțin”, preferă expresia „o țâră”. Decât să spună „am terminat”, ei spun „am gătat”, o expresie care te duce cu gândul la finalizarea unui lucru cu grijă și răbdare, nu în grabă. De asemenea, în loc de „mergem”, folosesc „merem”, iar în loc de „repede”, spun „iute”, ambele expresii amintind de un ritm mai domol, dar sigur.

În vocabularul lor, „pâinea” devine „pită”. În mod surprinzător, pentru „mâine” spun „mâne”, un termen ce păstrează o rezonanță latină, conectând astfel prezentul cu trecutul. Când se adresează cu respect unui vecin sau cunoscut, bistrițenii folosesc „bătrâne”, un cuvânt cu rădăcini latine (veteranus), care, deși aparent arhaic, poartă o încărcătură profundă de respect a experienței de viață.

Alte exemple de expresii caracteristice ardelenilor și deci bistrițenilor includ: “Se coperă” în loc de „se învelește” și „fain” în loc de „frumos”, un cuvânt de origine germană, care a fost adoptat cu drag de-a lungul secolelor în dialectul lor. Cuvântul „servus” este folosit cu respect pentru a saluta, menținând vie o tradiție latină care exprimă “sunt servul tău, la dispoziția ta. Încearcă să desființeze modernul „la revedere” (de origine italiană) sau banalul şi secul „bună” din Regat( cu corectura de rigoare, în ultimii ani se aude tot mai des acel ridicol pa,pa). Iar ca răspuns, vine imediat acel superb „rețiproca”.”

Vorba bistrițenilor este rară, cumpătată, molcomă și pătrunsă de înțelepciunea celui care vorbește doar când are cu adevărat ceva de spus. Este un limbaj ce respinge bârfa și vulgaritatea, păstrându-și astfel  autenticitatea.

Ei refuză să folosească apelative stridente precum „bă” sau „mă”, termeni care și-au găsit loc în alte regiuni, dar nu și aici, în această comunitate care prețuiește bunul simț și respectul reciproc. Și chiar dacă vremurile se schimbă, bistrițenii rămân fideli unui limbaj curat, care reflectă claritatea și profunzimea sufletului lor.

Termenul „musai”, cu rădăcini în maghiarul „muszáj” și germanul „muß sein”, este un transilvanism curat, adânc înrădăcinat în graiul bistrițenilor, ce subliniază necesitatea și importanța anumitor lucruri, cu o expresivitate aparte.

Nu bârfesc şi nu le e ruşine cu arhaismele şi meandrele dialectelor lor- fie ei medici, ofiţeri de carieră, preoţi, profesori, bătrâni, sau mai tineri.”

Foto: cluj.com

Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan este studentă în anul întâi la Facultatea de Știinte Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism și la Facultatea de Istorie si Filosofie, specializarea Studii de securitate - la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Sergiana caută agent de vânzări în Bistrița, GB Instaplan angajează instalator, electrician, sudori

Sergiana caută un agent de vânzări în Bistrița-Năsăud, iar GB Instaplan angajează  instalator, electrician și muncitori necalificați în construcții. TeraSteel are nevoie de un stivuitorist priceput. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la RCB Electro, Rombis și IPROEB. Oferta completă, mai jos:

Fetelor, s-a DESCHIS Pronto Moda, în Viișoara! Calitate italiană, ținute casual sau rochii de seară, la super prețuri!

Un magazin extrem de colorat și vesel s-a deschis, exclusiv pentru doamne și domnișoare, în Viișoara!...

Respiră aer curat în mașina ta cu oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Vara aduce călătorii mai lungi și temperaturi mai ridicate, iar confortul la volan depinde direct de calitatea aerului pe care îl respiri. MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița îți oferă o ofertă specială pentru a te bucura de un climat perfect în automobilul tău, fără alergeni și mirosuri neplăcute.