13.4 C
Bistrița
vineri, aprilie 24, 2026

De la școală, la agricultură: Alin – elevul de 10 care îmbină performanța școlară cu munca la ferma familiei

Cine spune că munca fizică, la țară, exclude rezultate excelente la învățătură, nu l-a cunoscut pe Alin Saicu, un elev de 10, care se dedică 100% școlii, dar este și trup și suflet la ferma familiei din Valea Poenii.

Alin Saicu are 16 ani și este din Valea Poenii, comuna Livezile. Adolescentul este elev în clasa a X-a la Colegiul Național „Liviu Rebreanu”. Primul an de liceu, Alin l-a terminat cu media 10, dar s-a remarcat și la olimpiadele școlare:

„Anul trecut am încheiat primul an de liceu cu media 10, am obținut premiul trei la Olimpiada de Matematică și mențiuni la olimpiadele de fizică și biologie. Nu vreau să mă opresc aici”, spune Alin.

Adolescentul din Valea Poenii este vocea elevilor bistrițeni

Alin este și președintele Consiliului Școlar al Elevilor la liceul unde studiază, dar și vicepreședinte al Consiliului Județean al Elevilor Bistrița-Năsăud.

„Acum un an, am fost ales vicepreședinte al Consiliului Județean al Elevilor. De când sunt și președinte al Consiliului Școlar, îmi ocupă mult timp, dar mă bucur că pot face lucruri pentru comunitate. Împreună cu echipa mea, apărăm drepturile elevilor, le reprezentăm interesele și organizăm evenimente care să facă școala mai plăcută. Cel mai recent a fost târgul de Crăciun de la CNLR. Am desfășurat și o campanie antidrog în colaborare cu autorități locale și naționale”, explică adolescentul.

În toamna anului trecut, Alin a avut ocazia să reprezinte organizația județeană a elevilor și să participe la seara dedicată Consiliului Elevilor din România, care s-a desfășurat în grădina Palatului Elisabeta, în prezența Principelui Radu.

După școală începe munca la fermă

Alin nu este străin nici de afacerea familiei, care îi și poartă numele „La Alin”, chiar dacă implică muncă fizică, de care cei mai mulți adolescenți fug mâncând pământul.

„În urmă cu doi ani, am început o afacere de familie prin care ne dorim să oferim comunității produse naturale, provenite direct din ferma noastră. Totul este 100% bio, de la carne până la deserturile pentru care folosim lapte și ouă de la animalele noastre”, precizează Alin.

Astfel, nu de puține ori îl găsim pe Alin la târgurile locale, unde comercializează produsele din ferma familiei sau bunătăți pregătite din ingredientele din gospodăria sa. Perioada aceasta, bunătățile făcute de Alin și familia sa pot fi găsite chiar în centrul Bistriței, la căsuța „La Alin”.

Prezența la târguri se adaugă la munca fizică zilnică, pe care o face la fermă, contribuind activ la îngrijirea animalelor.

Anul acesta, Alin a reușit să le arate și prietenilor săi frumusețea vieții la țară: „Vara trecută, mi-am dus prietenii la fermă, pentru a le arăta cât de frumoasă poate fi conexiunea cu natura, animalele și lucrurile simple.”

 

Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan este studentă în anul întâi la Facultatea de Știinte Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism și la Facultatea de Istorie si Filosofie, specializarea Studii de securitate - la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Grand Hotel Coroana caută ajutor bucătar serios: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar serios. Casa EMA caută instalator priceput, iar Flori cu Efect de WOW are nevoie de un florist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Stewo Năsăud, Clinica Sanovil, Aquabis, GB Instaplan și Crama JELNA. Oferta completă, mai jos:

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri, având un interior versatil și spațios, cu 3 rânduri de scaune și peste 1.000 litri volum portbagaj. Mai mult, se bucură de un sistem plug-in hybrid cu baterie de 24,7 kWh și autonomie electrică de până la 100 km (WLTP)* Cea mai bună poziționare preț - valoare pentru segmentul SUV-urilor mari. 

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, florist, asistent generalist, electricieni

Casa EMA angajează instalator priceput și serios, STEWO Năsăud caută Facturist, Asistent manager, Controlor calitate și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil și Aquabis, dar și la GB Instaplan, Crama JELNA sau Transmixt. Oferta completă, mai jos: