11.1 C
Bistrița
vineri, iulie 24, 2026

De sezonul viitor, CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud devine oficial Gloria Bistrița

Începând de sezonul viitor, CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud își schimbă denumirea în Gloria Bistrița. Echipele și sportivii clubului vor încheia sezonul competițional sub denumirea veche.

Potrivit unei informări a clubului sportiv, începând de sezonul viitor, Gloria 2018 Bistrița-Năsăud devine Gloria Bistrița.

„În urma modificării certificatului de identitate sportivă, clubul nostru poartă, de acum, numele simplu și puternic: CS Gloria Bistrița. Echipele și sportivii noștri vor încheia actualul sezon competițional sub denumirea veche, însă, începând cu noul sezon, toate generațiile Gloriei vor intra pe teren și în competiții purtând cu mândrie numele care ne definește: CS Gloria Bistrița”, informează clubul.

Ideea de a trece la denumirea cunoscută de bistrițeni de la echipa de fotbal a orașului a aparținut primarului Gabriel Lazany. Prin acordul de parteneriat făcut cu Primăria Bistrița, Consiliul Județean a fost de acord cu schimbarea numelui.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: