-8 C
Bistrița
luni, ianuarie 12, 2026

Deputat Diana Morar: O lege care chiar poate salva vieți. Sunt protejate inclusiv victimele violenței online

Parlamentul a votat legea care extinde 𝐨𝐫𝐝𝐢𝐧𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐭𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐞 și pentru agresorii din afara familiei, a anunțat deputatul Diana Morar.

Camera Deputaților a fost for decizional, astfel încât legea merge la promulgare.

Votul în unanimitate arată cât de importantă este această lege. Ea stabilește responsabilitățile autorităților în 𝐩𝐫𝐨𝐭𝐞𝐣𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐯𝐢𝐜𝐭𝐢𝐦𝐞𝐥𝐨𝐫 și în gestionarea situațiilor de urgențã.

Este o lege care chiar poate salva vieți. Pentru că nu de puține ori avem situații de violență în care victimele nu supraviețuiesc sau rămân cu sechele ireversibile.

Mai mult, legea protejează inclusiv victimele 𝐯𝐢𝐨𝐥𝐞𝐧𝐭̦𝐞𝐢 𝐨𝐧𝐥𝐢𝐧𝐞, fiind aplicabilă oricăror categorii de hărțuitori, bătăuși sau agresori”, sa mai precizat deputatul Diana Morar.

Este important de știut și că încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecţie şi ordinul de protecţie provizoriu va constitui 𝐢𝐧𝐟𝐫𝐚𝐜ţ𝐢𝐮𝐧𝐞. Acesta se va pedepsi cu închisoare de la şase luni la cinci ani”, a mai punctat Diana Morar.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la RCB Electro, Sanovil și Îndemânarea Construct

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la IPROEB, FAN Courier, RCB Electro, Clinica Sanovil și Îndemânarea Construct. Arena by Casa EMA caută ajutor de bucătar, iar Fan Courier are nevoie de curieri și operatori recepție. Amicii Building angajează inginer instalații. Lista completă, mai jos:  

Flamingo Ballrom deschide lista pentru 2026! Evenimente până la 300 persoane și meniuri la prețuri accesibile

Anul 2026 a început, așa că Flamingo Ballrom și-a deschis agenda pentru a nota evenimentul din...

Noi locuri de muncă, la IPROEB, Arena by Casa EMA, Clinica Sanovil: Se caută consultant vânzări, operatori cabluri electrice, ospătar, jurist

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la IPROEB, care angajează operatori cabluri electrice. Aquabis caută electrician, mecanic, instalator și încasator la Bârgău. Posturi disponibile există și la Îndemânarea Construct, Arena by Casa EMA, Fan Courier sau Amicii Building. Lista completă, mai jos: