5.7 C
Bistrița
miercuri, februarie 11, 2026

Deputat Diana Morar: Un proiect de lege important și așteptat de piața de capital și BVB

Deputatul Diana Morar a anunțat că a fost depus ieri un proiect de lege important pentru dezvoltarea economică și încurajarea investițiilor imobiliare, și nu numai:

Am depus ieri, alături de colegii mei Gabriel Andronache, Daniel Fenechiu și Sebastian Burduja, o propunere legislativă ce are ca scop reglementarea anumitor categorii de societăți active în domeniul imobiliar, care se circumscriu noțiunii de REIT cunoscut la nivel global.

Societățile pentru investiții imobiliare (S.I.I. sau REITS) reprezintă un model de investiții bine consolidat și recunoscut pe plan global, fiind un factor semnificativ în dezvoltarea economică a țărilor în care operează, datorită beneficiilor pe care le oferă.

Deși la nivelul Uniunii Europene și chiar la nivel mondial interesul investitorilor pentru aceste instrumente financiare a crescut semnificativ în ultimii ani, în România lipsea o reglementare la nivelul codului fiscal, dar și din punct de vedere juridic al acestor concepte”, a explicat deputatul Diana Morar.

Aceasta a completat că astfel era blocată dezvoltarea contribuabililor care desfășoară activități de acest gen, dar și a celor interesați să investească.

Inițiativa noastră liberală rezolvă această problemă, stabilind un cadru legal aliniat practicilor internaționale pentru aceste instrumente financiare”, subliniază Diana Morar.

Proiectul are în vedere reglementarea condițiilor pe care o societate trebuie să le îndeplinească pentru a fi încadrată în categoria de S.I.I., regimul fiscal aplicabil S.I.I.-urilor și societăților cu profil imobiliar deținute de S.I.I., precum și alte aspecte referitoare la existența și funcționarea acestor entități.

Astfel, pe lângă definirea acestei categorii de companii, inițiatorii legii propun și un regim fiscal avantajos, dar și condiții specifice de înființare, ce pot fi consultate în proiectul legislativ.

Inițiativa legislativă pe care o propunem reglementează un segment incert până acum în România, care va stimula și companiile interesate de această abordare, și piața de capital, dar și micii investitori. Aceștia vor avea posibilitatea de a investi în active imobiliare de mare valoare, uneori inaccesibile din cauza costurilor ridicate.

Este o propunere care, după ce va deveni lege, va da un imbold important acestui domeniu important în economia țării”, a mai subliniat Diana Morar.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

CAR Bistrița – Credit Plan – împrumuturi rapide, chiar și când alții te-au respins, la dobânzile cele mai mici din piață

Pentru accesarea unui credit de la instituțiile financiare e nevoie de bifarea multor criterii, unul fiind...

NOI locuri de muncă, în Bistrița: Se caută absolvenți de psihologie / psihopedagogie specială, bucătari, ingineri

Psihologul clinician și psihoterapeutul Dana Buhuțan caută specialiști care își doresc să lucreze în domeniul recuperării copiilor. Policlinica MedTOTAL angajează asistentă medicală. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Eurocompozite, Crama JELNA, Restaurant Almars, Stewo Plastic Năsăud, Fan Courier și Aquabis. Oferta completă, mai jos:  

Policlinica MEDTOTAL angajează asistentă, STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner

Policlinica MED TOTAL caută asistentă pentru echipa din Bistrița, pregătită să facă parte dintr-o echipă profesionistă. STEWO Năsăud angajează facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan și IPROEB. Oferta completă, mai jos: