11.5 C
Bistrița
duminică, octombrie 26, 2025

DOLIU: S-a stins, răpusă de coronavirus, marea artistă Elvira Botoș. „Odihnă veșnică și neuitare!”

Doliu – în lumea folclorului din Bistrița-Năsăud: S-a stins din viață Elvira Botoș – una dintre cele mai apreciate și iubite artiste – care a activat zeci de ani în ansamblul folcloric „Cununa de pe Somes”. Cel care a anunțat teribila veste a fost interpretul Alexandru Pugna, unul dintre prietenii apropiați ai artistei.

Ne-a părăsit ieri seară o personalitate remarcabilă a culturii bistrițene: Doamna Elvira Botoș…”, a transmis artistul Alexandru Pugna, ieri seară.

Alexandru Pugna a fost cel care a ținut legătura cu artista până în ziua precedentă decesului, vorbind cu domnia sa la telefon, încurajând-o și încercând să-i transmită încredere că totul va fi bine.

ARTIST și OM remarcabil, și-a dedicat întreaga viață pentru actul artistic de valoare.

De foarte tânără a activat la Casa de Cultură din Bistrița, azi Palatul Culturii, însoțind la repețiții și în spectacole Ansamblul folcloric „Cununa de pe Somes”, Ansamblul de dansuri maghiare sau Teatrul de păpuși. 

A fost mentorul multor interpreți de folclor, romanțe și muzică ușoară, unii dintre ei ajungând nume de referință la nivel național. Pentru mine, am spus-o de multe ori în interviuri, a fost ca o a doua mamă, mama de la Bistrița.

M-a îndrumat, m-a încurajat și mi-a dat încredere în mine ca interpret, iar dacă am reușit să ajung acolo unde mi-am dorit, o parte a reușitei mele i se datorează și Doamnei Elvira Botoș. 

Dar acest coronavirus blestemat a fost nemilos.

Recunoștință veșnică dragă Doamnă Elvira Botoș pentru tot ce m-ați învățat, pentru tot ceea ce ați făcut pentru Cultura bistrițeană, pentru OMUL și ARTISTUL deosebit ce ați fost.

Bunul Dumnezeu să vă primească în LUMINA SA SFÂNTĂ, acolo unde vă așteaptă Domnul Cornel alături de care ați trăit o viață întreagă slujind amândoi valorile culturale ale Bistriței și Năsăudului, ale României.

Odihnă veșnică și neuitare!”, a mai transmis Alexandru Pugna.

Condoleanțe familiei…! Dumnezeu s-o odihnească în pace…

Foto @ Alexandru Pugna

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ești pentru prima dată în Service MATEROM AUTOMOTIVE? Primești un voucher cu -10% Reducere!

Dacă nu ai mai apelat niciodată la Service-ul MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița, sau revii după mai bine de doi ani, ai acum ocazia perfectă să redescoperi o experiență de service Premium – cu un Cadou Special: un Voucher cu -10% Reducere la prima și a doua vizită în Service...

Al treilea magazin Ideal Market Partner vă așteaptă pe strada Rodnei! Produse pentru casă și masă, la prețuri decente

Ideal Market Partner, magazinul cu produse pentru casă și masă,  și-a deschis un al treilea punct....

INST-Nistor angajează ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building și INST-Nistor, unde se caută ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații și instalatori. IPROEB angajează confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate. Se fac angajări și la FAN Courier, Polimed SA și Îndemânarea Construct.