17.7 C
Bistrița
marți, septembrie 1, 2026

DOSARE PENALE pentru jocuri de noroc fără licență! Unul oferea premiu o mașină

Polițiștii au efectuat mai multe verificări la agenții economici care desfășoară activități de jocuri de noroc. Au depistat și două cazuri fără licență. Se oferea chiar și o mașină premiu.

O amplă activitate a oamenilor legii a vizat verificarea activității agenților economici care activează în domeniul jocurilor de noroc.

Pentru neregulile găsite s-au aplicat amenzi în valoare de 1000 de lei.

În perioada 9-10 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice împreună cu reprezentanți ai Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc – Serviciul Teritorial Nord-Vest Bistrița-Năsăud au efectuat verificări pentru respectarea legislației în domeniu.

Astfel, în perioada menționată au fost efectuate controalele de specialitate la 10 agenți economici care desfășoară activități în domeniul jocurilor de noroc pe raza județului Bistrița-Năsăud. Verificările au vizat respectarea prevederilor O.U.G. 77/2009, privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc.

Pentru neregulile constatate a fost aplicată o sancțiune în cuantum de 1.000 de lei, conform Legii 252/200” au transmis reprezentanții IPJ BN.

Au fost descoperite, totodată, două societăți care au organizat jocuri de noroc deși nu aveau licență. Una oferea ca și premiu o mașină. S-au întocmit dosare penale.

Au fost întocmite două dosare penale privind săvârșirea infracțiunii de desfășurarea fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc, faptă prevăzută și pedepsită O.U.G. 77/2009 și au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor 3 dispozitive electronice (tablete) cu privire la care există suspiciuni că au folosite la comiterea infracțiunilor.

Vizate de comiterea faptelor sunt două societăți comerciale cu sediul în municipiul Bistrița, respectiv localitatea Maieru, ai căror administratori ar fi desfășurat activități din domeniul jocurilor de noroc, fără licență.

În cazul societății din Bistrița, administratorii ar fi promovat și exploatat, în mediul online, tombole având ca premiu un autoturism, în scopul atragerii publicului participant, aspecte ce contravin prevederilor din O.U.G. 77/2009, privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc.

Cea de-a doua societate, cu sediul în Sângeorz-Băi, ar fi desfășurat la un punct de lucru în Maieru, activități de jocuri de noroc, în modalitatea jocurilor de tip slot-machine prin aplicații instalate pe tablete.

În ambele cazuri, polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale” au explicat reprezentanții IPJ BN.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: