12.3 C
Bistrița
miercuri, aprilie 24, 2024

Două accidente în mai puțin de o oră!

În mai puțin de o oră două persoane au fost implicate în accidente rutiere la Colibița și Dealul Negru. O tânără și un bărbat au avut nevoie de îngrijiri medicale. În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale pentru vătămare corporală din culpă.

Un accident a avut loc în urmă cu puțin timp, la urcarea spre Colibița. Din primele informații rezultă că o tânără de 24 de ani a căzut de pe motocicletă pe fondul neadaptării vitezei, în timp ce urca serpentinele spre lac.

„Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii Serviciului Rutier au stabilit faptul că, pe DJ172D, drumul care face legătura între Mureșenii Bârgăului și Colibița, o tânără de 24 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea o motocicletă, din cauza neadaptării vitezei într-o curbă, a pierdut controlul direcției și a căzut pe carosabil. În urma accidentului, tânăra a fost rănită ușor.

Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, informează Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Poliției Bistrița.

La scurt timp după acest incident, un bărbat a avut nevoie de îngrijiri medicale. Acesta se afla la Cabana Dealul Negru, iar din primele informații reiese că victima a suferit un traumatism cranian după ce a intrat cu un autoturism de teren într-un cap de pod. La fața locului a fost alocat un echipaj de prim ajutor SMURD și un echipaj SAJ cu medic.

„Pe drumul de acces spre o cabană, un bărbat de 33 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism de teren, a derapat, a pierdut controlul direcției și a intrat într-un cap de pod. În urma accidentului un pasager a fost rănit ușor. Polițiștii Secției 1 efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă”, informează purtătorul de cuvânt al IPJ.

Ambele victime au fost transportate la Spital pentru investigații suplimentare.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis.