9.5 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

Dr. Răzvan Couți, desemnat „Medicul Anului”! Ministrul Sănătății: „Ești parte din viitorul sănătății din România”!

Dr. Răzvan Couți a fost desemnat „Medicul Anului” la Romanian Healthcare Awards 2025, eveniment ce a avut loc în cadrul ROHO – Romanian Hospital & Healthcare Convention, sub tema „Oamenii Sănătății”, dedicată vocației, curajului și dedicării celor care construiesc, zi de zi, viitorul sănătății din România.

O recunoaștere binemeritată pentru dedicare, viziune și contribuția sa la dezvoltarea unui sistem medical performant, modern și profund uman.

Pentru mine, Răzvan nu este doar un coleg excepțional. Este prietenul și consilierul meu onorific, omul care m-a determinat să înființam Programul Național de Acțiuni Prioritare pentru Chirurgia Robotică.

Entuziasmul lui, pasiunea și dedicarea pentru dezvoltarea sistemului m-au făcut să zic din primele 5 minute: „Da, se poate!”, spune Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății.

Acesta a mai precizat că este foarte mândru de Dr. Răzvan Couți, dar și de spiritul de echipă pe care-l are.

„De mult nu am mai fost atât de emoționat și de mult nu am mai fost atât de mândru. Ești parte din viitorul sănătății din România, tu și ceilalți mii și mii de medici de vârsta ta care vor schimba acest sistem în bine.

Vă sunt alături, vă sunt aproape. Uneori mai greșesc, dar vă rog să vă bazați pe mine.

Felicitări! Și da, SE POATE ORICE VREȚI VOI PENTRU A FACE BINE! Cât voi fi la Ministerul Sănătății, voi și ideile voastre pentru a face BINE sistemului o sa fie mereu ascultate!”, a mai adăugat ministrul Sănătății.

Alexandru Rogobete a transmis felicitări și echipei Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița pentru premiul obținut și pentru modul în care reprezintă, cu profesionalism și pasiune, medicina bistrițeană la nivel național.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: