3.2 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Fratele sîngeorzencei care a participat la „Sunt celebru, scoate-mă de aici”, arestat pentru trafic de droguri

Fratele Biei Khalifa, sîngeorzanca de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici”, a fost arestat ieri, pentru trafic de droguri. Se pare că acesta e parte dintr-o grupare importantă de traficanți, care opera în două județe: Bistrița-Năsăud și Maramureș.

Ieri, 5 din cei 20 de membri ai grupării specializate în trafic de droguri prinse de polițiști zilele trecute au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Printre ei se numără și Niculai Tiberius Emanuel, fratele Biei Khalifa, sîngeorzanca ce a participat la  show-ul televizat „Sunt celebru, scoate-mă de aici” și la „iUmor”.

Acesta este cercetat pentru trafic de droguri de risc (40 de acte materiale) și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive (15 acte materiale).

În data de 16 martie, polițiștii și procurorii DIICOT au efectuat 11 percheziții domiciliare, la gruparea care opera în județele Bistrița-Năsăud și Maramureș. Au fost descoperite 30 de kilograme de cannabis, 3,1 kilograme de substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive, 92 de grame de hașiș,  peste 80.000 de lei și chiar o mașină de numărat bani.

Mai multe despre acest subiect puteți citi mai jos:

FOTO/VIDEO – Percheziții în BN și MM: Peste 30 de kg de droguri, ridicate de polițiști!

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

4 COMENTARII

  1. Nr. unic (nr. format vechi) : 458/112/2023
    Data inregistrarii 17.03.2023
    Data ultimei modificari: 18.03.2023
    Sectie: SECŢIA PENALĂ
    Materie: Penal
    Obiect: luarea măsurii arestării preventive propusă de DNA/DIICOT (art.223 NCPP)
    Stadiu procesual: Fond

    Părţi
    ANDREICA IONUŢ OCTAVIAN Inculpat
    IUDEAN OVIDIU ADRIAN Inculpat
    MUREŞAN DARIUS DORIN IONUŢ Inculpat
    NICULAI TIBERIUS EMANUEL Inculpat
    HODEA IOAN SEBASTIAN Inculpat

  2. PAI NU SANT LEGI ASPRE AN RO. DE ASTA FAC MEREU ACEST TRAFIC DE -DROGURI -PUSCARIE -CONFISCAT TOT CE AU OBTINUT PRIN -TRAF. DE DROGURI SI DIS LA CEA MAI GREA PUSCARIE DIN RO. CA SUS PE DEAL O VA DUCE FAIN -ADICA MANCARE SOMN -ANTRENAMENT SA FACA MUSCHI CAN VA IESI AFARA SA FACA FIZE DE -BN-SI CUNOSCUT TRAFICANT DE DROG.ASTA TREB. PEDEPSIT .

  3. Mda, celebritatile momentului….. fra’su traficant, sor’sa…….
    modele de exceptie pentru tânara generatie debusolata de noua scara de valori a societatii capitaliste de maidan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.