1.6 C
Bistrița
luni, martie 23, 2026

”Drumul brânzeturilor din Bistrița Năsăud”, disponibil acum prin aplicația Say Cheese BN

Gustul autentic, ”de demult” al brânzeturilor, poate fi savurat acum de pofticioși, chiar la stânele unde acestea sunt produse. Asociația GAL Lider Bistrița Năsăud a lansat aplicația ”Say Cheese BN ”. ”E și un mod de a promova agroturismul în zonă. Omul poate merge direct la stână să își ia de acolo brânza, dar și să se bucure de traseele montane și peisajele din zonă!” au explicat creatorii aplicației.

La începutul lunii martie, la Cormaia, s-a desfășurat un workshop organizat de Asociația GAL Lider Bistrița-Năsăud. Acesta a fost dedicat producătorilor de brânzeturi, fermierilor, autorităților locale și reprezentanților HORECA interesați să folosească în bucătăria lor produse locale.

Doi chefi au explicat modul în care brânzeturile pot deveni ”vedeta farfuriei”, dar și alte ponturi pentru a pune în valoare acest preparat.

Say Cheese sau cum și-a propus o asociație să scoată din anonimat brânzeturile made in Bistrița-Năsăud. Un drum al brânzei – următorul pas

La momentul respectiv, reprezentanții Asociației anunțau lansarea, în curând, a aplicației ”Say Cheese BN!”. Aceasta e ca un ”drum al brânzeturilor” din județul nostru.

Prin intermediul proiectului Say Cheese! Balkan Cheese! dorim să vă încurajăm să achiziționați brânzeturi produse pe plan local: e cel mai bun mod de a susține producătorii care muncesc din greu, dar care, dintr-o regretabilă lipsă de informare în rândul consumatorilor sunt tot mai adesea puși în umbră de „giganții” de pe piață, ale căror brânzeturi nu se pot compara cu cele tradiționale, produse doar din ingrediente naturale și în același timp mult mai gustoase.

Producătorii locali trebuie susținuți, în această etapă venim în sprijinul lor pe partea de promovare și ajutăm consumatorii să intre în contact cu ei într-un mod cât mai facil. Cunoscând dificultățile și condițiile, îi încurajăm să își mențină produsele, dar mai ales să ridice standardele, ținând cont de toate normele de igienă și respectând consumatorul” a explicat Ana Călina Șestac, managerul proiectului.

Aici sunt înscriși 11 producători de brânzeturi din județ sau mai precis, din teritoriul asociației, alături de datele lor de contact, locația unde pot fi vizitați, perioada în care îi găsiți „la datorie” și chiar un mic tur virtual.

Povestea brânzei tradiționale de pe meleagurile noastre o puteți afla aici:


Aplicația SAY CHEESE BN Poate fi descărcată din AppStore și Google Play: https://bddp.art/appsaycheesebn

Proiectul este finanțat în cadrul submăsurii 19.3 „Pregătirea și implementarea activităților de cooperare ale Grupurilor de Acțiune Locală”, Componenta B – „Implementarea activităților de cooperare ale Grupurilor de Acțiune Locală selectate”.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni: NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil, BistriVET, Crama Jelna

NOI locuri de muncă, sunt disponibile la GB Instaplan, care angajează instalatori și electricieni. Clinica Sanovil caută economist, jurist, psiholog și asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos:  

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos: