11.6 C
Bistrița
sâmbătă, martie 28, 2026

După doar 8 luni petrecute după gratii, Rambo de Bârgău scapă de pușcărie!

Judecătoria Bistrița a admis propunerea comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din Penitenciarul Bistrița de liberare condiționată a lui Dănuț Resvanță, supranumit „Rambo de Bârgău”. În primă fază acesta a fost condamnat la 11 ani de închisoare, sentință desființată de Curtea de Apel Cluj, care îl achită de infracțiunea de tentativă de omor și îi dă o nouă pedeapsă de un an și trei luni de închisoare. Cât a făcut din această sentință? Doar 8 luni…

Dănuț Resvanță scapă de pușcărie după doar 8 luni petrecute după gratii. Judecătoria Bistrița a admis propunerea comisiei de individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din Penitenciarul Bistrița de liberare condiționată a lui „Rambo de Bârgău”.

Acesta trebuia să execute un an și trei luni de închisoare, fiind încarcerat anul trecut la mijlocul lunii iulie. Decizia dată zilele trecute de Judecătoria Bistrița nu este definitivă, dar nu a fost contestată și sunt șanse mari să rămână definitivă.

Condamnat la 11 ani de închisoare în prima înstanță…face doar 8 luni!

Condamnarea de un an și trei luni de închisoare, din care a executat doar 8 luni a fost pentru conducerea unui autoturism sub influența alcoolului.

Cazul lui Rezvanță este cu atât mai ciudat, cu cât, în prima fază, Tribunalul Bistrița-Năsăud l-a condamnat pe acesta la nu mai puțin de 11 ani și 5 luni de închisoare cu executare. Acesta fusese condamnat pentru „tantativă de omor”, infracțiune de care a fost achitat ulterior de Curtea de Apel Cluj, care a menținut doar conducerea unui autoturism sub influența alcoolului, pentru care a primit un an și 3 luni de închisoare.

De la ce a pornit tot:

În 2016, Dănuț Resvanță candida la Primăria Tiha Bârgăului din partea UNPR, însă cu o zi înainte de alegerile locale a susținut că alți doi candidați i-ar fi dat foc la casă și ar fi tras focuri de armă spre mașina sa. Mai mult, acesta susținea că cineva i-ar fi incendiat casa cu un cocktail Molotov, iar mai apoi ar fi tras mai multe focuri de armă spre mașina cu care încerca să fugă, alături de soție, concubină și cei 4 copii ai lor.

Procurorii au ajuns la concluzia că bârgăuanul a înscenat toată povestea, iar complice i-au fost cele două femei cu care trăiește și are copii. Bârgăuanul a incendiat singur imobilul, în timp ce copiii săi se aflau în interior. Această faptă i-a și adus acuzația de tentativă de omor. Victimele erau copiii săi.

Curtea de Apel Cluj s-a pronunțat la mijlocul anului trecut și, chiar în ziua în care trebuia să primească sentința finală, care, dacă era menținută cea de la Bistrița însemna că-și petrecea următorul deceniu după gratii, Dănuț Resvanță o comite din nou.

Cu mai multe pahare la bord și iritat de niște vecini, îi amenință și trage cu o armă de vânătoare spre aceștia. Apoi a fugit și s-a ascuns în pădure cu cei 4 copii minori ai săi.

Aceasta nouă aventură îi aduce noi acuzații lui Resvanță și un nou dosar penal, pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept, amenințare, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul de la prelevarea de mostre biologice. Resvanță n-a fost încă trimis în judecată pentru aceste fapte.

Bârgăuanul a fost reținut și ulterior a ajuns în Penitenciarul Bistrița unde și-a ispașit 8 luni din condamnarea pentru faptele din 2016.

Mai puteți citi pe acest subiect:

 

VIDEO: În așteptarea sentinței definitive, Resvanță, bârgăuanul care a înscenat un atac mafiot o comite din nou! A tras cu arma și-a fugit cu copiii în mașină

FOTO/VIDEO – Firul aventurilor „penale” ale lui Resvanță, Rambo de Bârgău: Se aștepta la o condamnare serioasă și și-ar fi plănuit fuga

DE NECREZUT! „Rambo de Bârgău” scapă cu doar un an și 3 luni de închisoare: Curtea de Apel Cluj l-a achitat de infracțiunea de tentativă de omor

INCREDIBIL! Rambo de Bârgău a făcut parte din armata privată a lui Potra: condamnat la 11 ani de închisoare, făcea pe militarul în Congo

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM AUTOMOTIVE schimbă regulile: Test Drive Extins* de până la 48h cu modelele Škoda

Materom Automotive aduce în Bistrița un concept nou: Test Drive-ul Extins Škoda, o experiență care îți oferă suficient timp să descoperi cu adevărat mașina pe care vrei să o cumperi. Nu doar o probă. O experiență reală

Comunicat de presă: „Reabilitare și modernizare Grădinița cu program prelungit Trenulețul Veseliei”

Primăria Bistrița anunță semnarea contractului de finanțare nr. 477/19.03.2026 pentru proiectul „Reabilitare și modernizare Grădinița cu program prelungit Trenulețul Veseliei, strada Rodnei nr.3, municipiul Bistrița”.

Florinuț Clean din Salva – excelență în curățenie, de la interior la exterior, în tot județul!

Într-o lume în care timpul a devenit una dintre cele mai prețioase resurse, echipa Florinuț Clean...