11.1 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

E nevoie de voluntari pentru cei singuri aflați în izolare care nu au parte de ajutorul familiei!

Instituția Prefectului face apel la bistrițeni să vină în ajutorul său, pentru sprijinul celor care  se află în izolare și nu au parte de ajutorul familiei. În urma monitorizării persoanelor aflate în izolare, funcționarii Instituției Prefectului au dat de mai multe cazuri dramatice, care au urgentă nevoie de ajutor.

Într-un apel postat pe Facebook, Instituția Prefectului îndeamnă bistrițenii la un altfel de voluntariat. Este vorba despre ajutorul persoanelor singure aflate în izolare, care nu pot beneficia de ajutorul familiei sau apropiaților.

Instituția menține legătura cu cei aflați în izolare și le asigură cele necesare, acolo unde este cazul.

„Începând de vineri, colegii din instituție desfășoară o muncă intensă, cu caracter permanent și în mare parte voluntară, în încercarea de a-i conștientiza pe cei aflați în izolare de gravitatea situației și de importanța respectării regulilor. Îi sună zilnic, de pe telefoanele lor, iar în acest fel am descoperit situații și povești care ne-au impresionat. În weekend, pentru cei care aveau nevoie imediată de ajutor, aflați în proximitatea Bistriței, mulți colegi s-au implicat personal, ducându-le cele necesare. Pentru cazurile similare din județ, s-a apelat la primari și în mare parte s-au rezolvat. Însă e nevoie de mai mult și ar fi benefic sprijinul voluntarilor, deoarece numărul celor izolați va crește. În urma telefoanelor noi putem identifica, pe localități, persoanele aflate în izolare cu nevoi speciale. Mai mult, urmează o perioadă în care trebuie să protejăm persoanele vârstnice și să le ajutăm să se expună cât mai puțin, iar aici voluntarii pot avea din nou un rol esențial. Fac apel așadar la ONG-uri, biserici și reprezentanți ai societății civile să se implice să-i ajutăm împreună pe cei mai vulnerabili dintre noi. Este o bătălie în care trebuie să luptăm toți, pe toate fronturile, să acționăm atât instituțional cât și personal. Și trebuie să acționăm repede!

Îi rugăm așadar pe cei care vor să răspundă provocării (să ajute prin muncă voluntară sau prin donații) să ne anunțe printr-un mesaj privat pe pagina de facebook a instituției sau la adresa [email protected], unde să ne lase datele de contact și să ne indice zona din județ în care pot ajuta. Între timp, în colaborare cu DSP Bistrița-Năsăud o să pregătim câteva reguli de urmat pentru voluntari, în așa fel încât toată activitatea să se desfășoare în condiții de siguranță în actualul context”, precizează prefectul Stelian Dolha.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.