18.2 C
Bistrița
duminică, august 16, 2026

E oficial! Din 2026 vor fi scutite de impozit doar clădirile din centrul istoric care au fațada stradală sau principală renovată. Celelalte plătesc 500%!

Din anul 2026 vor fi scutite de impozit doar clădirile din centrul istoric care au fațada stradală sau principală renovată. Cei care nu își reabilitează fațadele vor plăti impozitul mărit cu 500%. Primăria Bistrița începe notificarea proprietarilor de clădiri cu privire la condițiile de impozitare din 2026.

Începând cu anul 2026, proprietarii de clădiri istorice vor fi scutiți de impozitele pe clădiri sau din contră taxați cu 500%. Diferența o face starea în care se află clădirile în cauză.

Astfel, cei care au fațada stradală sau pricipală a clădirii renovată sau reabilitată vor fi scutiți de impozitele pe clădiri, în timp ce cei care le-au lăsat de izbeliște vor fi taxați cu un impozit mai mare cu 500%.

„Începând cu 2026, scutirea nu va mai putea fi obținută automat, ci doar dacă fațada stradală sau principală a clădirii este renovată ori reabilitată. În anumite condiții, se va putea obține scutirea și pentru alte tipuri de intervenții – întreținere, conservare, consolidare sau restaurare, însă doar dacă acestea pot fi dovedite prin documente justificative”, informează Primăria Bistrița.

Municipalitatea începe procesul de notificare a proprietarilor de clădiri clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice cu privire la noile condiții de acordare a scutirii de la plata impozitului.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Sunt curios oare și marii granguri proprietari ai imobilului Bibliotecii județene de pe strada Gării tot 500% vor plăti impozit?? Pentru ca așa sunt convins ca nu își vor mai permite sa o țină în starea dezastruoasă în care se află astăzi acea cladire valoroasă arhitectural care ar putea fi monument istoric dacă cineva platit din bani publici și-ar face treaba!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.