15.3 C
Bistrița
marți, iunie 10, 2025

Elena Lasconi a purtat la nuntă o rochie cusută cu mărgele, în Bistrița-Năsăud, de Virginia Linul

Candidata la alegerile prezidențiale de duminică, Elena Lasconi a optat pentru haine tradiționale, la nunta sa de acum mai bine de un deceniu. A purtat o rochie superbă, cusută cu mărgele, la Salva, de meșterul popular Virginia Linul. Și straiele purtate de soțul său, Cătălin, au fost lucrare în atelierul de la Salva.

Elena Lasconi, candidata la alegerile prezidențiale care vor avea loc duminică, s-a căsătorit cu iubitul său, Cătălin, acum mai bine de un deceniu, când încă activa în televiziune, fiind corespondentul special al emisiunii „Poveștiri adevărate” de la Acasă TV.

Încă de când a fost cerută în căsătorie, Elena Lasconi s-a visat în straie tradiționale la propria nuntă. Așa că, pentru accesorizarea rochiei superbe pe care a purtat-o, a apelat la meșterul popular Virginia Linul, care a cusut mărgelele manual, în atelierul său de la Salva.

„Încă de când am fost cerută la trecerea dintre anii 2011-2012 am avut în minte o singură imagine: eu în costum popular. Am simțit cu toată ființa mea că straiele populare sunt cele mai potrivite outfit-uri pentru nunta mea. Avem trei momente importante în viață: nașterea, nunta și moartea.(…) Am purtat cu mândrie o rochie inspirată sută la sută din portul românesc. Sunt o româncă adevărată, sunt mândră că aparțin acestui neam și acestui pământ. Aici îmi sunt rădăcinile, iubec tradița românească și portul nostru”, spunea Elena Lasconi pentru ProTV.

Și cămașa, clopul și brâul purtat de Cătălin, soțul Elenei Lasconi, au fost lucrate tot la Salva, de Virginia Linul. Pe cap, Elena Lasconi a avut o cunună de flori și grâu. Inspirate din tradițiile românești și costumele populare au fost și tortul sau decorațiunile.

„Toate florile și culorile mărgelelor sunt din zona Bistrița, iar brâul pe care l-am purtat a fost personalizat la cererea mea cu un simbol românesc absolut special. Cele două păsări care stau față în față și au în mijloc pomul vieții, sunt un simbol ce reprezintă femeia și bărbatul, dragoste, fertilitate, armonie, iar pomul vieții reprezintă legătura cuplului cu Dumnezeu pentru eternitate. Acest simbol l-am folosit peste tot: în invitațiile pe care le-am facut, în decorațiuni și chiar și pe tort”, a mai spus Elena Lasconi.

Din 2020, Elena Lasconi este primarul municipiului Câmpulung, din județul Argeș. La alegerile locale din vară, aceasta a obținut un nou mandat.

Aceasta a fost și propunerea USR pentru alegerile prezidențiale, iar în urma primului tur al alegerilor a reușit să obțină 19,18%, scor care i-a garantat un loc în turul doi al alegerilor prezidențiale.

Al doilea tur al alegerilor prezidențiale va avea loc duminică, Elena Lasconi luptându-se cu candidatul independent Călin Georgescu.

Foto: Unica.ro

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Rochie frumoasa la o femeie frumoasa si deosebit de educata.
    Traiasca noua noastra Presedinta ELENA LASCONI !
    Votez fara frica si cu mare speranta ELENA LASCONI femeie, mama si fosta stirista.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la ROMBAT, STEWO Năsăud, RCB Electro, Aquabis. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Stewo Năsăud angajează Asistent manager, Controlor calitate și Inginer Calitate. RCB Electro  caută Manipulant mărfuri, Derulatorist și Stivuitorist. ROMBAT are nevoie de Operatori Producție și Maistru Producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Aquabis, BistriVet, ITALTextil Sărata și Clinica SANOVIL. Oferta completă, mai jos:

O vorbă înțeleaptă spune că omul gospodar își face iarna car și vara sanie

MATEROM AUTOMOTIVE - Service Autorizat Mercedes-Benz în Bistrița, lansează o ofertă special dedicată posesorilor de automobile Mercedes-Benz care doresc să se pregătească din timp pentru sezonul rece!

SERGIANA, recunoscută internațional cu Trofeul de Onoare și 8 medalii de aur în Frankfurt, la IFFA 2025

SERGIANA a fost distinsă cu 8 medalii de aur, una de argint și una de bronz...