7.9 C
Bistrița
miercuri, aprilie 24, 2024

FOTO/VIDEO: Elicopterul SMURD, salvarea unui turist ceh care s-a aventurat pe crestele Munților Rodnei

Aventura unor turiști străini ia sfârșit la un centru de traumă. Doi prieteni cehi, urcau spre Vârful Tomnatic, când unul a căzut de la o înălțime de aproximativ 20 de metri. Pentru preluarea sa a fost chemat elicopterul SMURD.

Un apel la 112 solicita intervenția organelor competente în ajutorarea unui bărbat. Acesta se află în zona Valea Vinului, undeva în Vârful Tomnatic.

Din cele anunțate până acum, ar fi căzut de pe stâncă, de la o înălțime de aproximativ 20 de metri.

A fost alocat un Echipaj de Prim Ajutor de la Năsăud, Salvamont Bistrița Năsăud și SVSU Rodna.

Zona în care se află bărbatul este greu accesibilă, ultima parte fiind impracticabilă autovehiculelor.

S-a solicitat ajutorul elicopterului SMURD.

UPDATE

Elicopterul SMURD a ajuns la locul accidentului.

Bărbatul, în vârstă de aproximativ 40 de ani, este un turist din Cehia. Acesta era însoțit de încă un prieten. Aceștia se aventurau pe crestele Munților Rodnei când unul dintre ei a căzut de la înâlțime.

Echipajul medical îi analizează starea, urmează să îl stabilizeze și să-l transporte la un Centru de Traumă din Târgu Mureș.

Zona în care se aflau turiștii era foarte greu accesibilă. De la locul de unde am lăsat mașinile am mai mers o oră și ceva pe jos. Din ferici8re, salvarea s-a putut face pe calea aerului, elicoptrul SMURD reușind să aterizeze. Nu s-a putut cu troloiu, dar a reușit într-un final să aterizeze. Cei doi turiști au plecat din zona Munților Călimani, au ajuns în munții Rodnei și se întreptau spre Maramureș. Era un traseu de două săptămâni. Cred că din cauza rucsacului greu, într-o zonă cu coasta netedă, s-a dezechilibrat și a căzut de undeva de la 30 de metri înălțime. Are ceva lovituri craniene. Celălalt turist e bine, e cu noi în mașină și urmează să plece și eol spre Târgu Mureș” a declarat pentru Bistrițeanul.ro, Mircea Baciu din cadru Salvamont.

Conform celor de la ISU BN intervenţia a avut un grad de dificultate ridicat, ţinând cont de terenul greu accesibil si accidentat. Prin Dispeceratul integrat ISU SAJ Bistriţa Năsăud s-a ţinut în permanență legătura cu colegul de drumeţie al bărbatului rănit, care a primit indicaţii cum să menţină și sa bandajeze victima, până la sosirea echipajelor de intervenţie. De asemenea, echipajele terestre au ţinut legătura cu elicopterul şi cu cel de la locul solicitării. Toate echipajele de intervenţie au ajuns relativ în acelaşi moment la locul indicat, iar victima a fost stabilizată şi pregătită pentru a fi transportată pe cale aeriană la spital.

[arve url=”https://youtu.be/rcbLHPjQwBk” /]

[arve url=”https://youtu.be/CiwEQot_FXw” /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis.